Sezonul de vânătoare: Poliția a depistat încălcări

La 21 septembrie, mai multe colective de vânători, au ieșit în câmpuri și alte terenuri deschise pentru participare la vânătoare.

Sep 23, 2022 - 14:17
Urmărește-ne peGoogle news
Sezonul de vânătoare: Poliția a depistat încălcări
Foto: Poliția Republicii Moldova

În scopul asigurării bunei desfășurări a procesului de vânătoare, polițiștii de comun cu colegii de la Inspectoratul pentru Protecția Mediului, au efectuat mai multe verificări, stabilind că o parte din cei care erau implicați în plin proces de vânătoare, nu au ținut cont de regulile stabilite de către Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), în dispoziția din 15.09.2022.

În cadrul verificărilor, a fost depistat un vânător cu armă fără acte în regulă, în două cazuri vânătorii au admis vânatul de porumbei, în afara perioadei premise de vânătoare la aceste păsări (24 septembrie – 15 octombrie), iar în alte două cazuri vânătorii au efectuat mai multe împușcături la o distanță mai mica de 1000 metri de localități.

Astfel, au fost întocmite procese-verbale cu privire la contravenție pentru vânătoarea fără autorizaţie (licenţă), fără carnet de vânător sau fără permis de deţinere sau port şi folosire a armei de vânătoare, precum şi vânătoarea în locurile interzise şi în perioadele de prohibiţie.

În acest context,  Inspectoratului General al Poliției și reprezentanții Inspectoratul pentru Protecția Mediului, au desfășurat astăzi, 23 septembrie,  o ședință de lucru cu managerii subdiviziunilor teritoriale ale Societății vânătorilor și pescarilor din Republica Moldova. 

În  cadrul ședinței, au fost abordate subiecte privind  modul de desfășurare a procesului de vânătoare, inclusiv cu referire la atenționarea președinților colectivelor de vânătoare și a vânătorilor să respecte și să evite împușcarea păsărilor și animalelor, vânatul asupra cărora este interzis, să nu lase arma fără supraveghere, să nu folosească cartușe interzise prin lege și regulile de port și păstrare a armelor de foc, și cele impuse de Comisia pentru Situații Excepționale, pentru sezonul de vânătoare 2022-2023.