Discuții pe marginea actualizării și punerii în aplicare a principiilor MIF în Republica Moldova

Șeful Poliției de Frontieră Rosian Vasiloi împreună cu șefa adjunctă interimar Diana Salcuțan, au participat la sfârșitul săptămânii trecute în cadrul ședinței de familiarizare cu ultimele actualizări și punerea în aplicare a conceptului managementului integrat al frontierelor (MIF) la nivel european, precum și eficacitatea implementării acestuia în Republica Moldova.

Sep 27, 2022 - 15:15
Urmărește-ne peGoogle news
Discuții pe marginea actualizării și punerii în aplicare a principiilor MIF în Republica Moldova

Astfel, membrii delegației UE în Republica Moldova în comun cu experții europeni contractați în cadrul proiectului a pus în discuții importanța constituirii unor mecanisme viabile de evaluare și control al calității și conformității proceselor, procedurilor efectuate la nivel național, cu cele puse în aplicare la nivelul UE în domeniul MIF. 

Fiind prezentă la întrunire, Dna Jana Costachi, Secretară de Stat a MAI, nu a ezitat să mulțumească tuturor părților implicate în procesul asiduu privind crearea și punerea în aplicare a cadrului regulator și instituțional aferent domeniului MIF în Republica Moldova, ajustat conform celor mai bune practici ale statelor UE. 

 Cu un mesaj a venit șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră: 

„Revenind la evenimentul istoric din 23 iunie curent, în care Republica Moldova a primit statutul de țară candidat pentru aderarea la UE, pot să afirm cu certitudine că gestionarea eficientă a frontierelor și asigurarea securității în regiune, reprezintă o condiție obligatorie de integrare ca stat membru în Uniunea Europeană.  În baza mecanismului național de evaluare a principiilor de management integrat al frontierei de stat care urmează a fi pus în aplicare la începutul anului 2023, autoritățile naționale vor avea la dispoziție un instrument de ghidare eficient pentru desfășurare unui exercițiu de autoevaluare a conceptului MIFS instituit în RM, astfel încât țara noastră să fie mai bine pregătită pe această cale de integrare în UE”, a menționat Rosian Vasiloi.

Notă: Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului „Suport pentru monitorizarea și evaluarea managementului integrat al frontierei în Republica Moldova”, care este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul instrumentului de finanțare MIEUX+ și implementat de ICMPD Bruxelles. Valoarea totală a proiectului constituie 163 122 euro cu durata implementării de 18 luni.