Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu Președintele JICA, Akihiko Tanaka

Perspectivele de extindere a cooperării moldo-nipone și valorificarea oportunităților de implementare a potențialelor proiecte bilaterale au fost analizate, astăzi, în cadrul unei întrevederi a Prim-ministrei Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, cu Președintele Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională (JICA), Akihiko Tanaka.

Sep 28, 2022 - 14:15
Urmărește-ne peGoogle news
Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu Președintele JICA, Akihiko Tanaka
Foto: Guvernul Republicii Moldova

Discuția a vizat proiectele realizate cu sprijinul JICA în țara noastră, dar și cele în curs de implementare. În context, Natalia Gavrilița a mulțumit președintelui JICA  pentru asistența acordată de Japonia în gestionarea crizelor pandemice și a refugiaților, dar și pentru  sprijinul constant oferit de Japonia în scopul modernizării domeniilor cheie, precum sunt: agricultura, sănătatea sau protecția mediului. 

„Avem încredere în potențialul Republicii Moldova în calea spre modernizare și cultivare a valorilor democratice. Cu suportul partenerilor noștri, cu care împărtășim valori comune, precum este Japonia, vom reuși să trecem peste toate aceste crize și să construim un stat european și prosper”, a menționat Natalia Gavrilița.

Prim-ministra a solicitat finanțare adițională din partea guvernului nipon în contextul crizelor cauzate de războiul din Ucraina și necesității de susținere a familiilor și afacerilor din Moldova, în urma creșterii costurilor pentru resurse energetice și alte produse de prima necesitate.

Akihiko Tanaka a apreciat eforturile autorităților moldovene de modernizare a țării noastre și a reiterat suportul Japoniei pentru consolidarea economiei naționale și fortificarea securității energetice.

JICA este o organizație guvernamentală, împuternicită să sprijine creșterea economică și socială în țările în curs de dezvoltare și să promoveze cooperarea internațională.