18 mascați au obținut „Bereta Neagră”- simbolul puterii și a rezistenței unui polițist de la Fulger

Pentru a confirma gradul de pregătire fizică și emoțională, capacitățile de reacție la intervenții și rezistența în condiții extreme, 37 de angajaţi ai Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială “Fulger”, echipaţi şi bine pregătiţi au parcurs astăzi un traseu de 15 km, plin de obstacole şi pericole, pentru a demonstra că sunt în drept să poarte Bereta Neagră, un simbol al bărbăţiei și curajului.

Sep 30, 2022 - 21:23
Urmărește-ne peGoogle news
18 mascați au obținut „Bereta Neagră”- simbolul puterii și a rezistenței unui polițist de la Fulger
Foto: Poliția Republicii Moldova

Colegii noștri au avut de depășit un șir de obstacole în apă, la sol, dar și la înălțime, pentru testarea rezistenței și abilităților profesionale. Tinerii au eliberat o trecere peste pod, au  reținut infractori înarmați și au luptat corp la corp.

Cei mai rezistenți, 18 polițiști, care au ajuns la final cu brio, au obținut „Bereta Neagră”,  care va  fi purtată cu mândrie și onoare.

La înmânarea beretelor pentru polițiști a fost prezent  ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu,  conducerea Brigăzii, veteran,  invitați din România, precum și membri ai familiilor participanților la competiție.

“Acest test nu este unul ușor, iar faptul că voi astăzi  ați participat, dă un sentiment de mândrie nu doar vouă, dar și colegilor, nu în ultimul rând și mie. Mă mândresc  colegi, de la Brigada de Poliţie cu Destinaţie Specială “Fulger”, a menționat Viorel Cernăuțeanu.

„Bereta Neagră” este semnul distinctiv, simbolul subdiviziunilor cu destinaţie specială, având  următoarele obiective: sporirea nivelului de pregătire fizică şi de luptă a efectivului nou-angajat,  cultivarea spiritului de patriotism, devotament şi profesionalism în rândul tinerei generaţii,  conştientizarea şi perceperea „Beretei Negre” ca simbol al bărbăţiei, curajului şi eroismului.