Provocările și mecanismele aplicate de Republica Moldova în domeniul muncii și protecției sociale, discutate la cea de-a 73-a sesiune a Comitetului Executiv al UNHCR

În perioada 10-14 octombrie curent, în or. Geneva, Elveția, s-a desfășurat cea de-a 73-a sesiune a Comitetului Executiv al Agenției ONU pentru refugiați (UNHCR). Ministrul Muncii și Protecției Sociale Marcel Spatari a participat la evenimentul colateral sesiunii și totodată, a avut mai multe întrevederi cu conducători ai organizațiilor internaționale, interesate să acorde ajutor Republicii Moldova pentru depășirea crizelor actuale.

Oct 17, 2022 - 13:55
Urmărește-ne peGoogle news
Provocările și mecanismele aplicate de Republica Moldova în domeniul muncii și protecției sociale, discutate la cea de-a 73-a sesiune a Comitetului Executiv al UNHCR
Foto: Ministerul Muncii și Protecției Sociale

La întâlnirea cu Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați Filippo Grandi, au fost puse în discuție mecanismele și resursele necesare pentru a ajuta atât cetățenii moldoveni, cât și refugiații din Ucraina în perioada iernii. Astfel, datorită suportului UNHCR și al altor agenții internaționale, mai mult de 50 de mii de familii din Republica Moldova vor primi ajutor financiar pe parcursul iernii, suplimentar la programul național „Ajutor pentru perioada rece a anului”.

De asemenea, grație susținerii UNHCR, Programului Alimentar Mondial și altor parteneri, Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) a dezvoltat un nou modul anticriză – un sistem informațional care permite comunicarea rapidă cu comunitățile locale pentru crearea listelor de beneficiari și îmbunătățirea distribuției ajutoarelor de criză.

Importanța dezvoltării protecției sociale a copiilor din Republica Moldova și oportunitățile de a atrage noi resurse în acest scop, a fost un alt subiect prioritar, abordat la întrevederea cu Philippe Cori, directorul regional adjunct pentru Europa și Asia Centrală al UNICEF. De menționat că în prezent, grație memorandumului semnat între MMPS și UNICEF, în țara noastră este aplicat un program amplu de servicii sociale pentru copii, în valoare de aproape 200 de milioane de lei, de care beneficiază copiii aflați în plasament familial, copiii în situație de risc, specialiștii în protecția drepturilor copiilor, asistenții sociali comunitari.

Suplimentar, s-a discutat despre necesitatea de a extinde accesul la servicii de îngrijire timpurie a copiilor și de a dezvolta o rețea de mini-creșe de tip familial. În acest context, UNICEF și-a anunțat intenția de a susține Republica Moldova în eforturile de a atrage finanțare pentru crearea acestora.

Ministrul Marcel Spatari a avut întâlniri și cu noul director general al Organizației Internaționale a Muncii (OIM) Gilbert F. Houngbo și cu directorul regional adjunct pentru Europa și Asia Centrală Heinz Koller, cu care a discutat despre suportul acordat Republicii Moldova de OIM pentru reformarea Inspectoratului de Stat al Muncii și implementarea Programului de Țară pentru Munca Decentă, semnat în anul 2021. 

OIM s-a angajat să ajute Republica Moldova în implementarea unui sistem informațional nou pentru asigurarea socială a zilierilor din agricultură, precum și în îmbunătățirea practicilor de stabilire a salariului minim pe economie. Concomitent, s-a menționat și despre posibilitatea ca inspectorii muncii din țara noastră să beneficieze de instruire la Centrul Internațional de Formare Profesională al OIM de la Torino.

Vizita s-a încheiat cu participarea la panelul „Situația din Ucraina: răspunsul colectiv în perioada iernii”, organizat de UNHCR, unde ministrul Marcel Spatari a accentuat încă o dată provocările cu care se confruntă țara noastă din cauza contextului regional, prețurile exorbitante la energie, costul ridicat pentru oferirea protecției temporare refugiaților din Ucraina și necesitatea de a dezvolta servicii sociale care să se adreseze atât refugiaților, cât și comunităților locale.

În acest sens, au fost prezentate în detaliu provocările actuale și mecanismele sistemice implementate pentru depășirea acestora, inclusiv modulul de criză pentru distribuția ajutoarelor umanitare și Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice. Aceste mecanisme asigură transparența distribuției ajutoarelor și sporirea încrederii statelor dezvoltate în sistemul public din Republica Moldova.