Un tânăr ucrainean reținut pentru 72 de ore, după ce ar fi încercat să corupă un polițist de frontieră

Un cetățean al Ucrainei a încercat să corupă activ un poliţist de frontieră, pentru ca ultimul să îi faciliteze traversarea frontierei de stat, deşi nu îndeplinea condiţiile legale. În fapt, a fost sesizat Centrul Națonal Anticorupție și străinul a fost reținut pentru 72 de ore.

Oct 22, 2022 - 10:26
Urmărește-ne peGoogle news
Un tânăr ucrainean reținut pentru 72 de ore, după ce ar fi încercat să corupă un polițist de frontieră
Foto: Poliția de Frontieră a Republicii Moldova

Astăzi, 22 octombrie 2022, în jurul orei 00:20, ucraineanul s-a prezentat pe sensul de ieșire din R. Moldova, în punctul de trecere a frontierei Cahul. Conform procedurilor legale, bărbatul de 20 de ani a fost supus controlului de rigoare. În rezultat, polițistul de frontieră a stabilit că în baza de date nu este informația privind intrarea în Republica Moldova, fapt ce ar însemna că tânărul a traversat ilegal frontiera de stat. 

Fiind deconspirată ilegalitatea acestuia, în discuție cu angajatul Poliției de Frontieră cetățeanul ucrainean a propus mită în mărime de 1 500 de dolari americani. A fost o încercare pentru a determina polițistul de frontieră să-și ignore obligațiunile funcționale și să-i permită continuarea deplasării în afara țării. Deşi poliţistul de frontieră l-a avertizat pe tânăr că fapta sa constituie infracţiune, acesta nu a vrut să renunţe, moment în care a fost sesizat Centrul Național Anticorupție Sud, cu denunțarea cazului de corupere. 

Cetățeanul Ucrainei a fost reținut pe un termen de 72 ore, cazul fiind documentat în continuare de către CNA. Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.

De menționat: conducerea Poliției de Frontieră nu tolerează corupția în rândul angajaților și a dispus continuarea verificărilor amănunțite în punctele de trecere a frontierei, dar și pe sectorul „verde” al frontierei. Totodată, intervenim cu solicitarea către călători, inclusiv transportatorii de pasageri și colete, să nu încerce vigilența polițiștilor de frontieră și să respecte regulile de trecere a frontierei de stat. Orice abatere va fi prompt investigată și sancționată conform legii.