Un pieton a fost descoperit cu un permis de conducere falsificat

Ar fi cumpărat permisul de conducere falsificat cu 300 de hrivne, este declarația unei cetățence a Ucrainei. Persoana a fost depistată cu actul falsificat în punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe.

Oct 24, 2022 - 12:36
Urmărește-ne peGoogle news
Un pieton a fost descoperit cu un permis de conducere falsificat
Foto: Poliția de Frontieră a Republicii Moldova

Astfel, pe sensul de intrare în Moldova, în calitate de pieton s-a prezentat ucraineanca de 52 de ani. Conform analizei de risc, persoana a fost supusă unui control special, iar în rezultat s-a descoperit în geantă un permis de conducere. Actul ar fi fost emis de autoritățile ucrainene pe numele posesoarei. Cercetarea suplimentară, cu ajutorul tehnicii din dotare, a scos în evidență prezența semnelor de falsificare.

La cele depistate, cetățeanca a declarat că prin intermediul rețelelor de socializare a identificat o persoană care contra sumei de 300 de hrivne, i-a perfectat permisul.

În fapt, polițiștii de frontieră din Direcția regională EST cercetează cazul sub toate aspectele legale. Documentul a fost ridicat și urmează să ajungă în laboratorul criminalistic al IGPF, persoanei i-a fost autorizată traversarea frontierei de stat.