Top cinci traversări persoane, diferențiate pe cetățenii, în ultimele șapte zile

Poliția de Frontieră amintește că la trecerea frontierei de stat a Republicii Moldova nu sunt impuse restricții de circulație pentru cetățenii străini. Astfel că, în continuare sunt admiși în țara noastră toți străinii care îndeplinesc condițiile legale de intrare în Moldova, cu justificarea scopului și prezentarea documentelor necesare în acest sens. Pe sursele de informare ale Poliției de Frontieră sunt informații accesibile și publice despre regulile de trecere a frontierei de stat de către cetățenii străini.

Noi 7, 2022 - 11:31
Urmărește-ne peGoogle news
Top cinci traversări persoane, diferențiate pe cetățenii, în ultimele șapte zile
Foto: Poliția de Frontieră a Republicii Moldova

Astfel, pe parcursul săptămânii trecute, în punctele de trecere a frontierei (PTF) a fost înregistrat un număr de 320 013 traversări persoane, dintre care 185 855 traversări ale cetățenilor străini. O statistică a numărului de persoane, diferențiat pe cetățenii, în top cinci sunt:
Republica Moldova - 134 158 traversări persoane;
Ucraina - 82 375 traversări persoane;
România - 83 375 traversări persoane;
Rusia - 2 388 traversări persoane;
Bulgaria - 2 114 traversări persoane. 

Comparativ cu aceeași perioadă anului precedent, în contextul că a fost pandemie, numărul străinilor care au traversat frontiera este cu mult mai mic - 98 149 traversări cetățeni străini din totalul de 188 774 traversări persoane. Cetățenii moldoveni au fost în topul celor care au traversat frontiera de stat - 90 625 treceri. Urmați de români cu un număr de 68 127 traversări, ucraineni - 11 124 traversări, ruși - 8 153 traversări și italieni - 1 792 traversări.

Cu referință la refuzurile de intrare în Moldova, în perioada 31 octombrie - 6 noiembrie 2022 în țara noastră nu au fost admiși - 354 de străini. Un număr de 122 de persoane a fost al cetățenilor Ucrainei, după care 73 cetățeni ai României, 37 persoane de cetățenie turcă, 27 cetățeni ruși, 23 cetățeni ai Uzbekistanului și alte cetățenii.

În contextul datelor prezentate, menționăm că după data de 24 februarie 2022, odată cu instituirea situației de urgență legată de război în imediata apropiere de frontiera Republicii Moldova, toți cetățenii străini trec un control special, în contextul excluderii riscurilor de securitate.