Republica Moldova va primi din partea BERD un împrumut de 100 milioane de euro pentru implementarea Proiectului „Moldova drumuri IV”

Banii vor fi alocați în baza unui amendament la Acordul de Împrumut între țara noastră şi Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare (BERD) privind realizarea lucrărilor de construcție şi reabilitarea drumurilor în Republica Moldova, semnat astăzi de ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi și directorul general al BERD pentru Europa de Est și Caucaz, Matteo Patrone.

Urmărește-ne peGoogle news
Republica Moldova va primi din partea BERD un împrumut de 100 milioane de euro pentru implementarea Proiectului „Moldova drumuri IV”
Foto: Ministerul Finanțelor

Urmare a modificărilor, în cadrul Proiectului urmează să fie reabilitați peste 85 km de drum, pe următoarele sectoare de drum:

  • drumul R14, R6 – Codrul Nou – Soroca – Unguri – frontiera cu Ucraina, pe sectorul Soroca – Arionești, total 31 km;
  • drumul R8.1, R8 – Arionești – R14, sectorul Arionești – Otaci, total 9,4 km;
  • drumul M3 Chișinău – Comrat – Giurgiulești – frontiera cu România, sectorul de ocolire a orașului Vulcănești, total 8,58 km;
  • drumul R33 Hîncești – Lăpușna – M1, inclusiv supravegherea tehnică a acestor lucrări, total 37,2 km.

Acordul de modificare va contribui la implementarea deplină a Proiectului „Reabilitarea Drumurilor în Moldova IV”, care va avea beneficii de ordin economic asupra îmbunătățirii stării şi calității rețelei drumurilor naționale prin reducerea costurilor transportului rutier pentru utilizatorii drumurilor din Republica Moldova, ceea ce va facilita indirect creșterea economică. Totodată, acesta va avea un impact pozitiv asupra mobilității populației prin facilitarea transportului rutier și sporirea siguranței circulației rutiere.

Acordul de Împrumut între Republica Moldova şi Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare privind realizarea lucrărilor de construcție şi reabilitarea drumurilor în Republica Moldova, a fost semnat la 28 iunie 2013.