Avocat, reținut în flagrant de CNA. Ar fi pretins 5500 de euro pentru a influența o magistrată de la Drochia

Un avocat a fost reținut, cu puțin timp în urmă, de către ofițerii Direcției Generale Teritoriale Nord a CNA și procurorii din cadrul oficiului Nord al Procuraturii Anticorupție, într-un dosar de trafic de influență. Bărbatul ar fi pretins și primit 5500 de euro de la un cetățean, pentru a influența o decizie în dosarul în care clientul său era acuzat de furt.

Noi 22, 2022 - 15:02
Urmărește-ne peGoogle news
Avocat, reținut în flagrant de CNA. Ar fi pretins 5500 de euro pentru a influența o magistrată de la Drochia
Foto: CNA

Potrivit denunțătorului, avocatul ar fi susținut că ar avea influență asupra unei magistrate din cadrul  Judecătoriei Drochia, sediul central, și că ar putea să o determine să judece dosarul penal de învinuire a clientului său, astfel încât în privința învinuitului să fie emisă o decizie judecătorească de achitare.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru trafic de influență, iar avocatul a primit, sub controlul DGT Nord a CNA și al procurorilor, suma de 5500 de euro, în două tranșe. Astăzi, în urma livrării celei de-a doua tranșe, avocatul a fost reținut, banii fiind depistați în buzunarul scurtei.

În prezent, se desfășoară percheziții în oficiul avocatului din Bălţi, în automobilul acestuia şi la domiciliu. Omul legii a fost reținut pentru 72 ore.

Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.