Experiența CNA în evaluarea riscurilor de corupție a fost expusă în cadrul unei Conferințe Anticorupție, care a avut loc la Belgrad

Mai multe subiecte ce țin de evaluarea riscurilor de corupție au fost discutate în cadrul unei conferințe internaționale tematice, organizate de Agenția de Prevenire și Combatere a Corupției din Republica Serbia, la Belgrad. În cadrul evenimentului, specialiștii CNA au avut o intervenție în care și-au expus punctul de vedere asupra procesului de evaluare a riscurilor, metodologiei și aplicarea practică a Legii cu privire la evaluarea riscurilor de corupție.

Dec 9, 2022 - 13:20
Urmărește-ne peGoogle news
Experiența CNA în evaluarea riscurilor de corupție a fost expusă în cadrul unei Conferințe Anticorupție, care a avut loc la Belgrad

Potrivit CNA, atât Legea, cât şi Metodologia, specifică mecanismul de evaluare a riscurilor de corupție în privința unei anumite entități publice. Totodată, în practică, au fost situații când CNA a realizat evaluări sectoriale. În astfel de cazuri a fost necesar de a devia de la Metodologie, aplicând doar unele aspecte ale acesteia. ”De exemplu, în anul 2017, o măsură, impusă prin Strategia Naţională Anticorupţie, a vizat evaluarea riscurilor de corupţie în legislaţia şi activitatea întreprinderilor cu cotă integrală sau majoritară de stat/municipală. În clasament au fost incluse peste 500 de întreprinderi. În anul 2020, analizei au fost expuse 25 întreprinderi de stat din domeniul silvicultură, iar actualmente sunt evaluate 12 întreprinderi din sectorul „drumuri”. Ținând cont de numărul mare de entități, se omit unii pași stabiliți în metodologie (vizite de documentare, analiza detaliată a unor proceduri vulnerabile la corupție, interviuri cu persoane responsabile). Corespunzător şi concluziile comportă un caracter mai general”, a menționat ofițerul CNA.

Un alt subiect, pe care s-a pronunțat angajatul CNA,  a vizat iniţiativele de evaluare a riscurilor de corupție realizate de către organizații ale societății civile, sau experți externi/străini. Prin urmare, CNA și-a prezentat propria experienţă de colaborare şi promovare a documentelor elaborate în acest context.

”Actualmente este tot mai frecventă implicarea diferitor experți, reprezentanți ai societății civile, în realizarea independentă a activităților de evaluare externă a riscurilor de corupție. În opinia noastră, rezultatele obținute sunt diferite, iar noi am constatat unele deficiențe. Experții, în mare parte, se bazează pe surse deschise de informații, inclusiv pe concluziile documentate de CNA. Entitățile publice nu totdeauna sunt dispuse de a dezvălui ONG-lor problemele cu care se confruntă. Prin urmare, unele rapoarte includ concluzii de ordin general, deja cunoscute în spațiul public. Noi suntem invitați la lansarea produselor finale şi nu putem influența calitatea acestora. Un alt aspect ține de promovarea rezultatelor și implementarea recomandărilor. Experții independenți oferă public anumite soluții la problemele expuse, pe când CNA obligă entitățile să adopte planuri de integritate, în baza concluziilor sale și monitorizează realizarea acestora. O a treia problemă ar fi lipsa experienței reprezentanților ONG în domeniul evaluării riscurilor de corupție, dar avem și exemple când am acționat în comun. Cu titlu de exemplu a fost evaluarea riscurilor de corupție la Primăria municipiului Chişinău, cu elaborarea în paralel de către experți a studiului „Costurile corupției asupra bunei guvernări în mun. Chişinău”. Recomandările noastre şi ale experților au fost comasate şi promovate de comun acord”, au punctat experții CNA.