Parlamentul Republicii Moldova va găzdui cea de-a 60-a ședință a Comisiei culturale, educaționale și sociale a APCEMN
Chișinău, 9 decembrie 2022 – Legislativul Republicii Moldova vă găzdui ședința Comisiei culturale, educaționale și sociale a Adunării Parlamentare a Cooperării la Marea Neagră (APCEMN). Despre asta s-a discutat la cea de-a 60-a sesiune plenară a APCEMN, la care au participat șeful delegației legislativului Republicii Moldova la APCEMN, Adrian Lebedinschi, și deputata Mariana Cușnir.
Participanții la sesiunea plenară a APCEMN au convenit că ședința Comisiei culturale, educaționale și sociale se va desfășura, la Chișinău, la sfârșitul lunii martie a anului viitor. De asemenea, în cadrul celei de-a 60-a sesiuni plenare s-a mai discutat despre cooperarea interparlamentară în stimularea creșterii economice în regiunea extinsă a Mării Negre, impactul social al crizei refugiaților în statele membre APCEMN, precum și despre rolul parlamentelor în stimularea creșterii economice în regiunea Mării Negre.
dunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră a fost creată în 1993, la Istanbul, de către reprezentanții parlamentelor din nouă ţări. În prezent, APCEMN include delegații ale Parlamentelor din 13 state membre ale Organizației pentru Cooperarea Economică la Marea Neagră: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, Macedonia de Nord, România, Rusia, Serbia, Turcia, Ucraina. Aceasta reprezintă o platformă importantă pentru consolidarea cooperării regionale şi valorificarea potențialului economic existent între precum și un for fundamental pentru realizarea unui schimb de opinii şi viziuni pe marginea mai multor probleme de interes comun.