Campania de promovare a carierei didactice „Profesori buni, țară prosperă. Alege să devii profesor” a ajuns la Bălți
Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova, cu susținerea Misiunii Înalților Consilieri ai Uniunii Europene, a continuat în regiunea de nord a Republicii Moldova campania de popularizare a profesiei didactice și de promovare a instituțiilor pedagogice, găzduită de Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți.
La eveniment au participat studenții anului final de la specialitățile pedagogice de la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Colegiul Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți, Colegiul „Vasile Lupu” din Orhei, Colegiul „Mihai Eminescu” din Soroca, profesori tineri angajați în licee, gimnazii și grădinițe, laureați ai Concursului „Pedagogul anului”, conducerea universității, directori de licee și peste 100 de elevi din Bălți, Fălești, Florești, Sângerei, Râșcani, Drochia, Glodeni, viitori absolvenți de liceu și gimnaziu.
Ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală a vorbit, în cadrul evenimentului, despre importanța profesiei de pedagog în societate și despre acțiunile ministerului pentru atragerea și menținerea profesorilor buni în sistemul educațional. Statul acordă un șir de facilități celor care optează pentru cariera didactică: burse mai mari pentru studenții de la profilul pedagogic, o indemnizație pentru cadrele didactice debutante în sumă de 120 000 de lei în primii trei ani de activitate, compensații pentru achitarea facturilor la încălzire și energie electrică, precum și 0,75 normă didactică pentru un salariu întreg. Ministerul Educației și Cercetării a venit cu inițiativa de a extinde perioada pentru sprijinirea tinerilor specialiști de la trei la cinci ani. De asemenea, Ministerul investește în consolidarea capacităților instituțiilor de învățământ pedagogic pentru îmbunătățirea programelor și condițiilor de studii. Recent, pentru îmbunătățirea pregătirii profesorilor, au fost alocate pentru 10 instituții cu profil pedagogic, 4 universități și 6 colegii, granturi în sumă de peste 150 de milioane de lei.
Rectorul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți Natalia Gașițoi a prezentat oportunitățile de formare profesională în domeniul „Științe ale educației”, vorbindu-le elevilor despre oferta educațională a universității, multiplele posibilități ale instituțiilor de învățământ superior, accentuând faptul că o deosebită atenție este acordată specialităților cu profil didactic.
Au urmat tradiționalele paneluri de discuție cu studenții de la specialitățile pedagogice, cu tinerii specialiști debutanți și cu profesorii, câștigători ai Concursului „Pedagogul Anului”. Vorbitorii au subliniat importanța profesiei de pedagog, rolul cadrului didactic care trebuie să fie mereu conectat la viitor, să țină pasul cu fiecare generație, să fie mereu în formare, pentru că de cadrele didactice depinde cât de pregătiți și de adaptabili vor fi tinerii de azi la realitățile zilei de mâine. Profesorii debutanți, dar și cei cu experiență au vorbit despre împlinirea spirituală, urcușul intelectual permanent, despre bucuria și satisfacția trăite când ajungi să-ți vezi elevii realizați și împliniți. Au fost abordate și provocările cu care se confruntă profesorii, fiind oferite câteva variante de soluții, s-a discutat și despre necesitatea creșterii prestigiului profesiei de profesor.
Tradițional, evenimentul s-a încheiat cu activități în ateliere practice de prezentare a ofertelor educaționale de la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și de la colegiile pedagogice. Potențialii viitori pedagogi au manifestat interes pentru programele educaționale. Elevii participanți la eveniment au primit materiale promoționale cu îndemnul „Profesori buni, țară prosperă. Alege să devii profesor” și au avut parte de un program artistic.
Campania de promovare a carierei didactice „Profesori buni, țară prosperă. Alege să devii profesor!” a început la Chișinău, pentru instituțiile de învățamânt din centrul țării, după care a avut loc la Cahul, pentru regiunea de Sud, iar în data de 17 decembrie 2022, a finalizat la nordul țării, la Bălți, astfel, încheind o primă etapă a Campaniei de conștientizare și promovare a profesiei de pedagog în Republica Moldova.