Au fost desemnați câștigătorii concursului „Proiecte eTwinning. Inovație și Colaborare”, ediția 2022

Concursul „Proiecte eTwinning. Inovație și Colaborare”, organizat de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Universitatea Tehnică a Moldovei, în calitate de Birou Național de Asistență eTwinning, are drept scop promovarea metodelor inovative de predare prin intermediul platformelor educaționale online, crearea unui cadru de învățare în vederea dezvoltării competențelor digitale, pedagogice, interculturale și management de proiect, motivarea cadrelor didactice pentru autoformare şi formare continuă prin participarea în proiectele eTwinning.

Ian 20, 2023 - 17:51
Urmărește-ne peGoogle news
Au fost desemnați câștigătorii concursului „Proiecte eTwinning. Inovație și Colaborare”, ediția 2022

În acest an, participanții din instituțiile de învățământ general și profesional tehnic din Republica Moldova au depus la concurs proiectele europene eTwinning, implementate pe parcursul anului școlar 2021-2022, la următoarele trei categorii tematice: „Promovarea temei anuale eTwinning „Viitorul nostru frumos, durabil, incluziv – școlile și noul Bauhaus european”, „Colaborare prin utilizarea creativă a tehnologiei informației și comunicațiilor” și „Proiecte europene implementate de ambasadori eTwinning din Republica Moldova”.

Comisia de concurs a desemnat 34 de câștigători, cadre didactice din toate regiunile Republicii Moldova, proiectele cărora au avut un impact relevant asupra elevilor, instituției de învățământ și comunității.

Premiile Naționale eTwinning vor fi acordate de Universitatea Tehnică a Moldovei, în calitate de Birou Național de Asistență eTwinning Moldova, din sursele acordate de Comisia Europeană și Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, în cadrul Conferinței Anuale eTwinning.

Ministerul Educației și Cercetării adresează sincere felicitări câștigătorilor concursului „Proiecte eTwinning. Inovație și Colaborare”, ediția 2022.

Lista câștigătorilor concursului „Proiecte eTwinning. Inovație și Colaborare”, ediția 2022 poate fi văzută aici.

eTwinning este o comunitate consacrată profesorilor și altor categorii de cadre didactice din domeniul educației și formării profesionale inițiale, începând cu educația și îngrijirea copiilor preșcolari și până la instituțiile de învățământ superior care pregătesc viitoare cadre didactice. eTwinning oferă personalului didactic din cele 45 de țări participante la program o platformă de comunicare, un spațiu de colaborare, inițiere de proiecte şi schimb de informații, un sentiment de apartenență la una dintre cele mai atractive comunități educaționale din Europa. Programul eTwinning este găzduit pe European School Education Platform și finanțat de către Uniunea Europeană.