Accesul copiilor la consultațiile medicilor pediatri va fi îmbunătățit

În scopul îmbunătățirii calității asistenței medicale acordate copiilor în condiții de ambulatoriu, medicii pediatri din secțiile consultative ale spitalelor raionale sau Centrele Consultativ Diagnostice vor fi transferați în instituțiile de asistență medicală primară, începând cu 1 martie curent. Un ordin în acest sens a fost semnat de ministrul Sănătății, Ala Nemerenco.

Feb 14, 2023 - 09:40
Urmărește-ne peGoogle news
Accesul copiilor la consultațiile medicilor pediatri va fi îmbunătățit
Foto: Ministerul Sănătății

Astfel, copiii vor fi examinați de pediatri atunci când vor avea nevoie, fără bilet de trimitere de la medicii de familie. De asemenea, copiii de până la cinci ani se vor afla sub supravegherea permanentă a pediatrilor, nu doar a medicilor de familie.

Vor fi monitorizați inclusiv de pediatri pacienții cu vârsta de până la 18 ani, care suferă de boli cronice sau se îmbolnăvesc frecvent. La fel, pediatrii vor acorda în mod prioritar asistență tuturor copiilor aflați în situații de urgență medicală. Pentru realizarea activităților menționate, medicii vor primi supliment la salariu.