Trei vieți au fost salvate datorită transplantului de rinichi

În Republica Moldova au fost reluate transplanturile de rinichi, după o pauză de peste doi ani, cauzată de pandemia de COVID-19. Primele trei intervenții au fost efectuate, de o echipă multidisciplinară, compusă din medici urologi, nefrologi, chirurgi, anesteziologi-reanimatologi, asistente din blocul de operație, a Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.

Urmărește-ne peGoogle news
Trei vieți au fost salvate datorită transplantului de rinichi
Foto: Ministerul Sănătății

Rinichii prelevați de la donatori în moarte cerebrală au fost transplantați unor pacienți cu insuficiență renală în stadiul final, care erau tratați prin dializă și se aflau în lista de așteptare pentru transplant.

Am fost sunat și mi s-a spus: fiți pregătit ca să veniți la spital. M-am îmbrăcat și așa am stat toată noaptea, spune zâmbind Valeriu Brînză, bucuros de vestea primită, care i-a schimbat viața.

Dimineața am fost internat și spre seară am fost și operat. Mulțumesc medicilor pentru cadoul oferit de ziua mea de naștere, sărbătorită la trei zile de la transplant, mărturisește bărbatul.

Pentru acești pacienți transplantul a fost singura șansă la viață. Salvarea lor a fost posibilă datorită altruismului familiilor donatorilor și profesionalismului echipelor medicale, implicate în activitatea de donare și transplant, din cadrul SCR „Timofei Moșneaga” și Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime”. Pacienții, de 47, 49 și 60 de ani, au fost externați și se simt bine.