Public Finance Talks cu studenţii Academiei de Studii Economice din Moldova

Ministra Finanţelor, Veronica Sirețeanu, s-a aflat în ziua de joi, 23 martie 2023, într-o vizită în Academia de Studii Economice din Moldova, unde a avut o discuţie interactivă cu studenţii, pe subiectul Finanţelor Publice.

Mar 24, 2023 - 12:38
Urmărește-ne peGoogle news
Public Finance Talks cu studenţii Academiei de Studii Economice din Moldova
Foto: Ministerul Finanțelor

Sesiunea de informare a venit cu scopul de explicare a unor concepte fundamentale în ceea ce ține de finanțele publice şi au fost abordate subiecte precum: particularitățile modului în care funcționează bugetul de stat, elementele care îl constituie şi cum se repartizează acest buget etc. Totodată, Ministra, fiind absolventă ASEM, a vorbit despre calea parcursă şi cariera sa în serviciul public, împărtăşind cu studenţii o parte din experienţele personale.

Activitatea a fost organizată în contextul Săptămânii Internaționale a Educației Financiare (Global Money Week) și se desfășoară în cadrul campaniei @Bugetul Public este Bugetul tău, coordonată de Ministerul Finanțelor.