Reziliența familiilor în contextul multiplelor crize, tema unei conferințe organizate de Ziua Internațională a Familiei

O conferință științifico-practică privind perspectivele de reziliență a familiei în contextul multiplelor crize a fost organizată de Universitatea de Stat din Moldova, în colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației și Cercetării și partenerii UNESCO, UN Women, Platforma pentru Egalitate de Gen, Gender-Centru, Speranta ’87 Moldova, cu ocazia celebrării Zilei internaționale a Familiei.

Mai 12, 2023 - 21:45
Urmărește-ne peGoogle news
Reziliența familiilor în contextul multiplelor crize, tema unei conferințe organizate de Ziua Internațională a Familiei
Foto: Ministerul Muncii și Protecției Sociale

Asigurarea stării de bine a membrilor familiei și fortificarea instituției familiei, în special în contextul crizelor, au fost abordate multidimensional, inclusiv din perspectivă socială și educațională. O sesiune specială a fost dedicată măsurilor statului de suport pentru familiile cu copii.

Secretara de stat Felicia Bechtoldt a subliniat în cuvântul său de salut, importanța familiei, ca element fundamental al societății și a făcut referire la principalele provocări din ultima perioadă care au atentat la unitatea și integritatea familiilor: războiul din țara vecină, criza energetică, pandemia de COVID-19.

De asemenea, secretara de stat a evidențiat principalele măsuri întreprinse de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale în vederea susținerii familiilor din Moldova, printre care se numără elaborarea și punerea în aplicare a Programului național privind prevenirea și combaterea violenței față de femei și a violenței în familie, a Programului privind asigurarea egalității între femei și bărbați în Republica Moldova pentru anii 2023-2027, a Programului privind îmbătrânirea activă şi sănătoasă pentru anii 2023-2027 și a Programului național pentru protecția copilului pe anii 2022-2026. În același context, au fost menționate acțiunile întreprinse de către Minister pentru combaterea crizei refugiaților și a crizei energetice din regiune.

Totodată, reprezentanții direcțiilor de profil din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale au prezentat auditoriului politicile prietenoase familiei și măsurile de protecție a copiilor, inclusiv a celor fără ocrotire părintească și în situație de risc, elaborate și promovate de Minister.

Alte subiecte abordate în cadrul conferinței au vizat reziliența psiho-emoțională a cadrelor didactice în contextul crizei umanitare generate de războiul din Ucraina, a părinților și a adolescenților în situații de urgență, importanța combaterii violenței în familie și a violenței în bază de gen, recomandări privind acordarea asistenței psihologice și pedagogice persoanelor refugiate.

Evenimentul a avut loc pe 12 mai curent, în format hibrid, cu participarea mediului academic, reprezentanților autorităților publice centrale, a partenerilor de dezvoltare și organizațiilor societății civile naționale, precum și experți internaționali. De asemenea, în cadrul conferinței, a fost organizată și o expoziție de carte.

Ziua Internațională a Familiei este marcată anual pe 15 mai, în conformitate cu Rezoluţia 47/237 din 20 septembrie 1993 a Adunării Generale a ONU. Această zi oferă o oportunitate de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele legate de familii și de a fortifica cunoștințele despre procesele sociale, economice și demografice care le afectează, astfel încât să fie asigurată bunăstarea acestora și promovate valorile sale fundamentale.