Îmbunătățirea relevanței și calității educației profesionale, discutată de ministrul Anatolie Topală cu administrația și cadrele didactice de la Școala profesională din or. Rîșcani

Proiectele inovaționale pentru școlile profesionale, importanța creșterii calității și relevanței serviciilor educaționale, asigurarea accesului la studii pentru toți elevii, dar și problemele din acest sector, au fost discutate de ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală cu administrația și cadrele didactice din Școala profesională din or. Rîșcani.

Mai 18, 2023 - 17:39
Urmărește-ne peGoogle news
Îmbunătățirea relevanței și calității educației profesionale, discutată de ministrul Anatolie Topală cu administrația și cadrele didactice de la Școala profesională din or. Rîșcani
Foto: Ministerul Educației și Cercetării

Ministrul a vorbit despre importanța dezvoltării competențelor profesionale în rândul tinerilor, necesitatea pregătirii elevilor în domeniile de muncă cu cerere ridicată pe piața muncii,  inclusiv prin modernizarea curriculumului și spațiilor de învățare, atragerea cadrelor didactice calificate.

„Învățământul profesional ocupă un loc central în eforturile noastre de a pregăti tinerii pentru o carieră de succes și a contribui la dezvoltarea economiei naționale. Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu partenerii de dezvoltare, investește resurse considerabile în dezvoltarea și modernizarea programelor de învățământ profesional, colaborând cu mediul de afaceri. Scopul nostru este de a asigura ca elevii să beneficieze de programe educaționale actualizate, care sunt în pas cu evoluțiile tehnologice și cerințele pieței muncii”.

În încheierea vizitei, ministrul a apreciat eforturile întregii echipe a Școlii Profesionale din Rîșcani și a reiterat angajamentul său de a sprijini și promova educația profesională în întreaga țară.

Menționăm că la Școala Profesională din Rîșcani își fac studiile 261 de elevi,  activează 28 de cadre didactice și 26 non-didactice. Școala pregătește elevi la specialitățile: Tractorist-Tractorist-mașinist în producția agricolă, Electrogazosudor-montator, Operator pentru suportul tehnic al calculatoarelor,  Mecanic auto, Croitor confecționer îmbrăcăminte după comandă, Electrician în construcții – Electrician-montator rețele de iluminat, Tâmplar.