Conferința finală de planificare a Exercițiului de teren pe scara largă „EURO -MED REACT” 2023

Pe data de 18-19 mai 2023 în incinta Centrului Republican de Instruire a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență are loc Conferința finală de planificare a Exercițiului de teren pe scara largă „EURO -MED REACT”, care va fi desfășurat în perioada 12-14 iulie 2023 în localitatea Răzeni, raionul Ialoveni.

Mai 19, 2023 - 10:44
Urmărește-ne peGoogle news
Conferința finală de planificare a Exercițiului de teren pe scara largă „EURO -MED REACT” 2023
Foto: IGSU

În cadrul conferinței participă conducerea IGSU, experți în domeniul de gestionare a protecției civile din cadrul Comisiei Europene (DG ECHO); reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din România,  responsabilii din cadrul Ambasadei Poloniei la Chișinău, și a Centrului Internațional pentru securitatea și siguranța chimică (ICCSS), Autoritatea zonei economice speciale Aqaba, Iordania, specialiștii Universității de stat din Lviv pentru siguranța vieții, Direcția Generală a Serviciului de salvare împotriva incendiilor din Republica Cehă, Asociația pentru lucrări și servicii de securitate la incendiu din Lituania,  inclusiv instituții și ministre implicate din țara noastră.

În decurs de două zile participanții vor avea mai multe ședințe de lucru la care vor fi scpecificate toate aspectele finale ce țin de organizarea, desfășurarea și evaluarea aplicațiilor planificate în luna iulie. Specialiștii vor prezenta și vor explica planul și scenariul exercițiului, rolul tuturor instituțiilor implicate, a efectivului IGSU, precum și a echipelor internaționale în procesul de simulare. Totodată  vor fi examinate  aspecte și necesități logistice cu inspectarea locațiilor de antrenament.

Exercițiul de teren pe scara largă „EURO -MED REACT” din luna iulie are la bază simularea situațiilor excepționale provocate de om și celor naturale condiționate de condițiile meteorologice extreme, accidente CBRN. Efectivul IGSU și toate instituțiile responsabile  în procesul de gestionare  a situațiilor de criză din Republica Moldova  își vor testa capacitățile de răspuns la lichidarea consecințelor situațiilor de urgență conform procedurilor stabilite cu asistența echipelor internaționale prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Iar rezultatele evaluării finale a exercițiului va beneficia la armonizarea procedurilor de răspuns și de gestionare a crizelor din Republica  Moldova și Uniunea Europeană.

Scopul principal al exercițiului este testarea practică a procesului de asistență internațională prin Mecanismul Protecției Civile al Uniunii Europene și aranjamente bilaterale, cu posibilitatea de a implica organizațiile internaționale în țările din vecinătatea europeană.

Aplicația planificată va contribui la experiența Republicii Moldova în procesul de coordonare a răspunsului internațional la situații excepționale naturale și cele provocate de om pe teritoriul țării, dar și va testa compatibilitatea acțiunilor de lichidare a consecințelor situațiilor de urgență cu mecanismele Uniunii Europene privind sprijinul pentru națiunea gazdă.

Exercițiul  de teren va fi organizat în cadrul Proiectul „EURO -MED REACT”, lansat în luna februarie 2022, care are drept scop alinierea țărilor din politica europeană de vecinătate din Europa de Est și Orientul Mijlociu la politicile Uniunii Europene de protecție civilă, managementul crizelor și instrumentelor UE, printr-o serie de activități planificate în anul 2022 și 2023.