Programul de asistență financiară de urgență pentru populația afectată de crize din Republica Moldova a fost finalizat cu succes – 56 mii de familii vulnerabile au beneficiat de un suport monetar de 4900 lei

Rezultatele implementării programului de asistenţă monetară pentru populaţia vulnerabilă din Republica Moldova, afectată de crize, lansat în luna noiembrie a anului trecut, de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Agenţiile ONU, în baza unui Memorandum de Înțelegere, au fost prezentate în cadrul unui eveniment de totalizare care a avut în perioada 17-18 mai curent.

Mai 19, 2023 - 17:29
Urmărește-ne peGoogle news
Programul de asistență financiară de urgență pentru populația afectată de crize din Republica Moldova a fost finalizat cu succes – 56 mii de familii vulnerabile au beneficiat de un suport monetar de 4900 lei
Foto: Ministerul Muncii și Protecției Sociale

Reprezentanții Ministerului și ai donatorilor au analizat impactul programului asupra beneficiarilor, barierele întâmpinate pe parcursul implementării sale, lecțiile învățate și aspectele care ar putea fi îmbunătățite. De asemenea, au discutat despre posibilitățile de asigurare a continuității programului și au stabilit prioritățile de colaborare în această direcție.

„Programul de asistenţă financiară a fost lansat într-o perioadă dificilă, marcată de crize, în care trebuia să acționăm rapid și să implicăm diferiți actori la nivel național. Grație unei conlucrări eficiente, am reușit să obținem rezultatele propuse și să oferim un suport financiar adițional familiilor vulnerabile din țara noastră. Lecțiile pe care le-am învățat din acest exercițiu ne vor fi utile în elaborarea unui nou plan de acțiuni, care să consolideze reziliența sistemului de protecție socială în situații de urgență”, a  declarat Vasile Cușca, secretar de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Programul de ajutor financiar de urgență a fost implementat de către Programul Alimentar Mondial, în perioada noiembrie 2022 – mai 2023, cu suportul Ministerului Muncii și Protecție Sociale. Datorită acestui parteneriat, 56 mii de familii vulnerabile din Moldova au beneficiat de un ajutor financiar de urgenţă de 700 lei pentru o perioadă de şapte luni, acordat într-o singură tranşă de 4900 lei.

Asistenţa financiară a fost oferită prin intermediul sistemului informaţional Suport de criză (aid.md), dezvoltat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, în baza criteriilor de eligibilitate stabilite de comun acord cu donatorii. În procesul de acordare a ajutorului monetar, au fost implicați plenar asistenții sociali comunitari și alți angajați ai structurilor teritoriale de asistență socială. Pentru munca suplimentară pe care au depus-o, au beneficiat, la rândul lor, de un suport unic de 1200 lei.

„Asistenții sociali sunt în prim contact cu persoanele vulnerabile care necesită asistență socială, iar volumul lor de muncă a crescut semnificat în perioada crizelor, fie că vorbim de pandemia de COVID-19, criza umanitară a refugiaților din Ucraina sau criza energetică. Astfel, pe lângă activitatea lor curentă, ei au fost implicați activ și în implementarea mai multor programe de suport pe care Ministerul le-a atras pentru a veni în sprijinul familiilor vulnerabile. Le suntem recunoscători pentru dedicația și munca depusă. O prioritate a noastră, inclusiv și prin prisma reformei asistenței sociale Restart pe care am lansat-o recent, este să le oferim salarii motivante, posibilități de dezvoltare și de creștere profesională”.

Programul de ajutor financiar de urgență a avut ca beneficiari familiile care au în componența lor persoane cu dizabilităţi, familiile monoparentale cu unul sau mai mulți copii, familiile cu mai mult de 3 copii, familiile care au în componenţa lor copii de vârsta 0-2 ani (prioritate pentru femeile însărcinate sau care alăptează). Cea mai mare pondere a beneficiarilor programului au reprezentat-o familiile în care există persoane cu dizabilităţi, urmată de familiile monoparentale. Totodată, cea mai extinsă categorie de vârstă a fost a celor peste 60 de ani.

Potrivit monitorizării post-implementare realizate de Programul Alimentar Mondial, pentru a chestiona percepția beneficiarilor față de asistența oferită, gradul de satisfacție a fost unul ridicat. Familiile au utilizat resursele financiare pentru a-și acoperi cheltuielile pentru plata facturilor – 73%, pentru procurarea de alimente -74%, pentru acoperirea cheltuielilor legate de sănătate – 70%, pentru procurarea produselor de primă necesitate  – 44% și pentru plata datoriilor – 6%.