Cadrul normativ care reglementează domeniul suplimentelor alimentare va fi îmbunătățit
Regulamentul sanitar privind suplimentele alimentare va fi ajustat, în scopul etichetării adecvate a acestor produse, sporirii siguranței lor și garantării unui nivel înalt de protecție a consumatorilor. O decizie în acest sens a fost aprobată de Guvern, la inițiativa Ministerului Sănătății.

Prin hotărârea Executivului, dozele zilnice maxime pentru vitamine și minerale sunt actualizate în conformitate cu recomandările Autorității Europene pentru Siguranța Alimentelor. Această măsură va facilita libera circulație a suplimentelor alimentare, fiind asigurată disponibilitatea produselor de origine europeană pe piața națională, dar și posibilitatea de exportare în UE a suplimentelor fabricate în țara noastră.
Barierele tehnice în calea comerțului vor fi eliminate și prin completarea cu poziții noi a listei de vitamine, minerale și substanțe minerale, care pot fi utilizate la fabricarea suplimentelor alimentare, astfel fiind realizată alinierea la legislația Uniunii Europene.
De asemenea, pentru asigurarea unei interpretări unitare a reglementărilor specifice, au fost stabilite criterii clare de apreciere a unui produs ca fiind supliment alimentar și diferențierea acestuia de medicamente. Totodată, pentru a nu fi confundate de consumatori cu medicamentele, pe ambalajul suplimentelor alimentare va fi scris „produsul nu este medicament”.
Calitatea și siguranța produselor plasate pe piață va fi sporită inclusiv prin detalierea și transparentizarea procedurilor de notificare și înregistrare a suplimentelor alimentare, dar și prin modificarea componenței comisiei de experți, care analizează dosarele depuse de producători sau importatori.