Ministrul Anatolie Topală a vizitat Școala profesională din comuna Alexăndreni, raionul Sîngerei

Eficiența învățământului dual, modernizarea procesului de studii, dar și perspectivele de carieră pe care le oferă învățământul profesional tehnic au fost abordate la întrevederea ministrului Educației și Cercetării Anatolie Topală cu cadrele didactice de la Școala profesională din comuna Alexăndreni, raionul Sîngerei.

Iun 30, 2023 - 11:00
Urmărește-ne peGoogle news
Ministrul Anatolie Topală a vizitat Școala profesională din comuna Alexăndreni, raionul Sîngerei
Foto: Ministerul Educației și Cercetării

În cadrul discuțiilor, ministrul Anatolie Topală a menționat despre eforturile ministerului de a facilita activitățile educaționale, astfel încât cadrele didactice să fie motivate să profeseze. Totodată, s-a referit la importanța promovării parteneriatelor între instituțiile de învățământ profesional tehnic și sectorul privat în vederea pregătirii elevilor pentru încadrarea pe piața muncii.

„Un mediu de studii cu cadre didactice calificate este foarte important pentru tinerii din țară. Astfel, ne propunem să ajutăm dascălii în toate procesele educaționale, să creăm oportunități reale pentru elevi de a urma cariere de succes în domeniile alese. Trebuie să ne asigurăm că tinerii sunt pregătiți pentru cerințele pieței muncii. În acest sens, sunt foarte importante parteneriatele dintre școlile profesionale și sectorul privat, învățământul dual fiind o formă eficientă de studii”, a subliniat Anatolie Topală.

Un aspect important a vizat și investițiile în infrastructura instituțiilor de învățământ, precum și acordarea de resurse și programe de studii relevante pentru formarea și dezvoltarea competențelor elevilor. Profesorii și-au exprimat disponibilitatea de a coopera cu Ministerul Educației și Cercetării și de a sprijini reformele în educație în folosul tuturor tinerilor din țară.

La final, ministrul Anatolie Topală a vizitat sălile de curs și atelierele în care elevii studiază și dobândesc abilități practice în diverse domenii, precum mecanică, construcție, electricitate, cofetărie și altele. În cadrul școlii profesionale își fac studiile circa 257 de elevi.

Ministerul Educației și Cercetării continuă să investească în modernizarea sistemului educațional, inclusiv a învățământului profesional tehnic, asigurând pregătirea de calitate a noilor generații.