Legendă a boxului, Kirkland Laing a murit la vârsta de 66 de ani

Lumea boxului din Marea Britanie Kirkland Laing a murit, miercuri, 9 iunie, la vârsta de 66 de ani, informează Daily Star.

Iun 11, 2021 - 10:44
Apr 3, 2022 - 03:20
Urmărește-ne peGoogle news
Legendă a boxului, Kirkland Laing a murit la vârsta de 66 de ani

Laing, cunoscut mai ales pentru victoria istorică obținută în fața legendarului Roberto Duran în septembrie 1982, s-a retras din sport în 1994. În boxul profesionist, el are în palmares 43 de victorii, 12 înfrângeri și o remiză.

Din păcate, după ce a agățat mănuțile în cui, britanicul născut în Jamaica a căzut în patima alcoolului și a drogurilor.

În urmă cu șapte ani, Kirkland Laing, fost campion al Marii Britanii și al Europei, a căzut de la etajul patru al apartamentului său din estul Londrei. El a fost transportat la spital în stare critică. Circumstanțele acestui incident șocant sunt și acum neclare.