30 de tineri au participat la o lecție anticorupție, organizată de Centrul Național Anticorupție
O lecție de integritate a fost desfășurată de ofițerii Direcției Educație Anticorupție a CNA, în cadrul unei întrevederi cu un grup de 30 de tineri. Aceștia au aflat care sunt atribuțiile de bază ale Centrului Național anticorupție și cum se pot implica tinerii în campaniile de promovare a integrității. De aceea, ofițerii CNA le-au povestit tinerilor despre activitatea de voluntariat, instituția având una dintre cele mai numeroase echipe de voluntari anticorupție.

Natalia Cheptea, ofițer al DEA a CNA, le-a vorbit tinerilor despre indicele de percepție a corupției, despre politicile anticorupție la nivel național și internațional, mecanismele de sesizare a CNA, în special la numărul 080055555 al Liniei Naționale Anticorupție, dar și despre proiectele de educație anticorupție în diverse sectoare publice.
Un interes deosebit tinerii au manifestat față de activitățile de voluntariat, desfășurate de către voluntarii anticorupție ai instituției. Aceștia au vrut să afle care sunt condițiile de obținere a calității de voluntar, ce activități sunt desfășurate de voluntari și care sunt avantajele statutului de voluntar anticorupție.
Menționăm că instruirea a fost organizată la solicitarea organizației non-guvernamentale de voluntariat AIESEC în cadrul proiectului ”Act. Vote. Change” și a avut drept scop promovarea în rândurile tinerei generații a intoleranței față de corupție, creșterea gradului de responsabilitate civică și denunțarea actelor de corupție.
CNA organizează periodic sesiuni de informare pentru diferite grupuri de elevi și studenți în scopul creșterii gradului de responsabilitate și de conștientizare a riscurilor de corupție.