Reuniunea grupului vamal regional de coordonare dintre Republica Moldova - România - Ucraina pentru eficientizarea fluxului de mărfuri
Reprezentanții Serviciului Vamal au participat, împreună cu reprezentanții administrațiilor vamale din România și Ucraina, la reuniunea grupului vamal regional, desfășurată în punctul de trecere a frontierei moldo-române Cahul-Oancea, sub egida Misiunii Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova şi Ucraina (EUBAM).

Grupul de lucru se reunește trimestrial și are drept scop coordonarea, la nivel regional, a acțiunilor la frontierele dintre Republica Moldova, România și Ucraina pentru eficientizarea fluxului de mărfuri și Culoarelor de solidaritate UE-Ucraina.
În cadrul întrevederii, au fost discutate aspecte privind situația operațională de la punctele de trecere a frontierei, în scopul identificării soluțiilor optime pentru neadmiterea blocajelor și fluidizarea fluxului de mărfuri agricole care tranzitează Republica Moldova spre UE și țările terțe. Totodată, a fost reconfirmată importanța măsurilor de control coordonate și a sincronizării priorităților de vămuire la frontiera moldo-română.
Părțile au reiterat importanța intensificării cooperării vamale în format trilateral, precum și necesitatea de a participa în comun la mecanismele de cooperare și proiectele la nivelul UE, care în final vor avea un impact semnificativ pentru fluidizarea traficului transfrontalier și securizarea frontierelor.
Reprezentanții autorităților vamale din cele trei țări au apreciat sprijinul constant al EUBAM pentru depășirea provocărilor în gestionarea frontierelor și asigurarea securității acestora, în contextul regional.
Totodată, în spiritul bunei cooperări, autoritățile vamale din Republica Moldova, România, Ucraina și reprezentanții EUBAM au reiterat disponibilitatea pentru conlucrare transfrontalieră activă, prin coordonarea acțiunilor comune și intensificarea eforturilor pentru asigurarea protecției frontierelor.