Ofițerii vamali instruiți în domeniul acordării primului ajutor medical tactic

Ofițerii din cadrul Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal și din cadrul Direcției integritate și supraveghere, au participat la un curs de instruire cu genericul “Acordarea primului ajutor medical tactic”. Instruirea a fost organizată cu suportul Departamentului de Justiție al SUA și desfășurată în cadrul Centrului republican de instruire al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Oct 17, 2023 - 20:45
Urmărește-ne peGoogle news
Ofițerii vamali instruiți în domeniul acordării primului ajutor medical tactic
Foto: Serviciul Vamal al Republicii Moldova

Informația în cadrul cursului și studiile de caz au fost livrate și organizate de către experți din cadrul programului internațional de asistență pentru formare în investigații penale al Departamentului de Justiție al SUA.

Instruirea a fost desfășurată în scopul preluării bunelor practici și consolidarea capacităților profesionale pentru a face față situațiilor de criză, dar și oferirea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Adițional, participanții au fost implicați în discuții și analiza studiilor de caz extrase din activitatea profesională a experților. Concomitent au fost simulate situații în cadrul cărora participanții au avut ocazia să exerseze, nemijlocit asupra faptului de a reacționa prompt și corect, dar și de a oferi primul ajutor. 

Participanții au apreciat caracterul practic și relevanța instruirii pentru activitatea de serviciu, prin prisma riscurilor zilnice, iar pe această cale aducem mulțumiri partenerilor internaționali, pentru suportul organizațional și cursul livrat.