2845 pachete de țigări, depistate în locuri special amenajate într-un microbuz ce se deplasa spre Marea Britanie
Funcționarii postului vamal Lipcani cu suportul inspectorilor din cadrul Centrului Chinologic și în conlucrare cu polițiștii de frontieră, au deconspirat intenția unui șofer de microbuz, care în mod ilegal a încercat să transporte țigări prin vamă.

Acționând în baza indicatorilor analizei de risc, ieri, 25 octombrie 2023, echipa mixtă a supus controlului de specialitate un microbuz ce se deplasa din Republica Moldova spre Marea Britanie.
Ca urmare a controlului fizic detaliat, camuflate în tavanul microbuzului, au fost depistate 2845 pachete de țigări cu timbru de acciz autohton.
Pe caz este documentat șoferul microbuzului, un bărbat de 27 de ani, deținător al dublei cetățenii (MDA/ROU).
Lotul de țigări și mijlocul de transport au fost ridicate, iar investigațiile pe caz continuă.