Austria va acorda sprijin Moldovei în contextul integrării europene și în implementarea reformelor lansate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale
Pe 1 decembrie curent, în cadrul vizitei de lucru la Viena, Republica Austria, ministrul muncii și protecției sociale Alexei Buzu și omologul său austriac, Johannes Rauch, au semnat Memorandumul de înțelegere privind asistența tehnică, schimbul de experiență în contextul integrării europene și sprijinul în implementarea reformelor lansate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova.

Documentul semnat va contribui la consolidarea relațiilor bilaterale de prietenie care există între cele două state și la dezvoltarea cooperării, asistenței tehnice și schimbului de experiență privind integrarea în Uniunea Europeană și implementarea reformelor. Cooperarea va viza următoarele domenii:
– sistemul de asigurări sociale și standardele sociale;
– sistemul de servicii sociale;
– aspecte privind sprijinul și protecția persoanelor cu dizabilități;
– aspecte de politică socială și de protecție socială, inclusiv eradicarea sărăciei, incluziunea socială și bunăstarea, în special pentru copii;
– integrarea în UE în ceea ce privește politicile sociale.
Alexei Buzu, ministrul muncii și protecției sociale: „Vreau să-mi exprim profunda recunoștință pentru suportul acordat de Austria pentru Republica Moldova și pentru deschiderea omologului meu, Johannes Rauch, de a-și oferi susținerea necondiționată pentru cetățenii noștri. În persoana domnului Rauch avem un adevărat prieten și susținător al Moldovei.”
În cadrul vizitei, desfășurate în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie, demnitarul a participat la Conferința internațională privind drepturile omului pentru persoanele vârstnice 2023, unde a avut o intervenție în cadrul panelului „Îmbătrânirea în era digitală: drepturi, realități și responsabilități”.
Totodată, ministrul s-a întâlnit cu mai mulți oficiali, printre care: Eva Landrichtinger, secretar general, Ministerul Federal al Muncii și Afaceri Economice al Republicii Austria, Tatevik Stepanyan, viceministrul muncii și afaceri sociale al Republicii Armenia, Johannes Kopf, directorul Serviciului Public de Ocupare a Forței de Muncă din Austria, cu care a discutat despre programele și reformele în domeniul muncii și protecției sociale.