Două ședințe ale Comitetului Consultativ desfășurate în cadrul Biroului vamal Centru, la Chișinău și Ungheni

Conducerea Biroului vamal Centru a desfășurat două ședințe ale Comitetului Consultativ, una la Chișinău și alta la Ungheni, cu participarea șefilor posturilor vamale de frontieră, reprezentanții brokerilor vamali, specialiști în domeniul vămuirii și reprezentanți ai mediului de afaceri din raza de activitate a biroului vamal.

Dec 12, 2023 - 20:24
Urmărește-ne peGoogle news
Două ședințe ale Comitetului Consultativ desfășurate în cadrul Biroului vamal Centru, la Chișinău și Ungheni
Foto: Serviciul Vamal al Republicii Moldova

Ședințele au fost desfășurate întru eficientizarea activității vamale în partea ce ține de corectitudinea aplicării reglementărilor legale și în scopul sporirii gradului de informare a mediului de afaceri aferent procedurilor vamale.

Totodată, au fost prezentate prioritățile Serviciului Vamal în materie de aplicare a cadrului normativ secundar pentru noul Cod vamal, axat pe principiile de digitalizare, automatizare și mediu electronic pentru toate procesele vamale, dar și proiectele de modernizare a infrastructurii aflate în derulare.

Conducerea Biroului vamal Centru a reiterat că, aprobarea și implementarea prevederilor noului Cod vamal reprezintă unul dintre principalele angajamente asumate pentru implementarea Acordului de Asociere UE-Moldova și integrarea europeană și, noua legislație vamală racordată la acquis-ul european va oferi agenților economici mai multe beneficii, servicii digitale și reducerea birocrației.

În cadrul ședințelor funcționarii vamali au informat participanții despre aspecte ce țin de efectuarea controlului ulterior, particularități ce țin de acordarea scutirilor, activitatea Zonelor Economice Libere în contextul intrării în vigoare a prevederilor noului Cod vamal, analiza juridico-vamală a contravențiilor vamale comise pe teritoriul vamal al Republicii Moldova în conformitate cu Codul vamal și Codul contravențional, dar și despre acțiunile pentru încasarea silită a obligației vamale și impactul acestora asupra activității economice a debitorului.

În procesul discuțiilor, agenții economici au făcut schimb de opinii și au enunțat unele probleme cu care se confruntă și au înaintat propuneri ce urmează a fi examinate, în scopul perfecționării procedurilor vamale și a facilitării activității economice.

Notă: Comitetul Consultativ reprezintă o platformă de comunicare cu comunitatea de afaceri, dar și un mecanism de consolidare a transparenței în activitatea organelor vamale. Scopul  acestuia constă în sporirea nivelului de cunoștință în rândurile societății civile referitor la politicile promovate de Serviciul Vamal, precum şi familiarizarea oamenilor de afaceri cu schimbările preconizate în legislația vamală.