La Spitalul Raional Călărași a fost lansată platforma împreună cu stația de producere a oxigenului medical

La Spitalul Raional Călărași a fost lansată platforma împreună cu stația generatoare de oxigen medical. Stația va fi utilizată pentru a produce oxigen în mod cotinuu, în cantități controlate, pentru a satisface necesitățile pacienților cu probleme respiratorii și alte afecțiuni medicale, care necesită oxigenoterapie. Aceste dispozitive sunt esențiale în tratamentul pacienților care au dificultăți în a obține suficient oxigen.

Dec 13, 2023 - 18:05
Urmărește-ne peGoogle news
La Spitalul Raional Călărași a fost lansată platforma împreună cu stația de producere a oxigenului medical
Foto: Ministerul Sănătății

La eveniment au participat reprezentanți ai Ministerului Sănătății, ai Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), ai Organizației Globale FHI 360, conducerea spitalului.

Această inițiativă face parte dintr-un proiect mai amplu, desfășurat printr-un parteneriat între USAID și Fondul Global, în colaborare cu Organizația Globală FHI 360 și Unitatea de Coordonare, Implementare și Monitorizare a Proiectelor în Domeniul Sănătății. Proiectul presupune instalarea, în total, a patru stații generatoare de oxigen, la instituțiile medico-sanitare publice din țară. La Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, Spitalul Raional Glodeni și Spitalul Raional Călărași acestea sunt deja instalate și urmează a fi conectate la începutul anului viitor, iar în ceea ce privește stația de la Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății, lucrările urmează a fi demarate.

Proiectul reprezintă un pas semnificativ în îmbunătățirea infrastructurii medicale și a calității serviciilor oferite pacienților din instituțiile beneficiare.