O navă moldovenească a fost bombardată în Marea Neagră - Presa din Ucraina a anunțat inițial că nava aparține României

O navă sub pavilionul Republicii Moldova a fost lovită de un obuz în apele neutre din Marea Neagră vineri, 25 februarie.

Feb 25, 2022 - 15:10
Apr 3, 2022 - 02:49
Urmărește-ne peGoogle news
O navă moldovenească a fost bombardată în Marea Neagră - Presa din Ucraina a anunțat inițial că nava aparține României
Sursa foto: Twitter

UPDATE 15:26

"Tocmai am auzit acum 10 minute că tot echipajul a fost salvat, dar doi au fost grav răniți și sunt în drum spre spital", a declarat pentru Reuters Vadim Pavalachi, director adjunct la agenția navală din R. Moldova.

Agenția Navală a Republicii Moldova informează că la data de 25.02.2022, nava MILLENIAL SPIRIT IMO Nr. 7392610 (nava de tip Chemical Tanker) sub pavilionul Republicii Moldova fiind în apele neutre din Marea Neagră (46°22.221’N, 031°07.095’E) a fost lovită de un obuz (nu se cunoaște sursa lansării obuzului).

La bordul navei a izbucnit un incendiu, echipamentele și bărcile de salvare au fost distruse, echipajul navei a părăsit nava echipați doar cu veste de salvare. La moment (n.r. se) petrec acțiuni de salvare de către navele din preajmă. Echipajul navei sunt cetățeni ai Federației Ruse”, se arată în comunicatul de presă al Agenției Navale.

Inițial s-a crezut că este vorba despre o navă sub pavilion românesc. Însă Ministerul român al Apărării Naționale a transmis că este vorba despre o navă din țara vecină.

Referitor la informațiile despre o navă lovită recent în Marea Neagră, din informațiile primite până la această oră, nava este sub pavilion R. Moldova”, a transmis și MApN.