Angajații Inspectoratului General de Poliție au participat la instruirea formatorilor privind egalitatea, nediscriminarea și infracțiunile motivate de prejudecată

24 de formatori din cadrul poliției au participat la etapa finală a cursului de instruire a formatorilor privind egalitatea, nediscriminarea și infracțiunile motivate de prejudecată, cu tematica ,,Infracțiuni motivate de prejudecată Pilotare integrată”, care a fost organizat în perioada 24-25 mai și 07-08 iunie 2022.

Iun 9, 2022 - 11:20
Urmărește-ne peGoogle news
Angajații Inspectoratului General de Poliție au participat la instruirea formatorilor privind egalitatea, nediscriminarea și infracțiunile motivate de prejudecată
Foto: Poliția Republicii Moldova

Scopul acestor cursuri este de a spori capacitatea participanților de a oferi colegilor cursuri online și în persoană pe subiecte ce țin de non-discriminare și infracțiuni motivate de prejudecată, cum ar fi: rasism, homofobie, profilare rasială, criterii protejate și motive de prejudecată în conformitate cu standardele europene și  legislația Republicii Moldova.

„Stimați colegi, voi sunteți primii ambasadori în cadrul Poliției Naționale, care veți avea sarcina să promovați conceptele egalității și să instruiți efectivul polițienesc din toată țara în acest domeniu. Veți avea tot sprijinul meu pentru atingerea scopurilor propuse în dezvoltarea unui serviciu polițienesc modern, bazat pe respectarea drepturilor omului. Sunt convins că informațiile acumulate de-a lungul acestor instruiri vor fi aplicate și transmise către polițiștii din teritoriu în beneficiul cetățenilor și comunitații”, a menționat șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.

„Suntem recunoscători Consiliului Europei pentru susținerea eforturilor de dezvoltare a capacităților Poliției din Republica Moldova. Apreciez mult munca celor mai profesioniști formatori și experți internaționali care au împărtășit un volum impresionant de cunoștințe vouă, pentru a fi transmise către colegii noștri și pe această cale vreau să le mulțumesc personal formatoarelor, și celorlalți participanți în proiect”, a conchis Viorel Cernăuțeanu.

Participanții și-au îmbunătățit abilitățile legate de recunoașterea, calificarea și investigarea infracțiunilor motivate de prejudecată, metodele de lucru cu victimele infracțiunilor motivate de prejudecată  și stabilirea unei relații de încredere cu comunitățile vulnerabile.

Menționăm că, cursul este implementat în cadrul proiectului Consiliului Europei ,,Consolidarea diversității și egalității în Republica Moldova”, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Regatului Țărilor de Jos. Proiectul face parte din Planul de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova pentru anii 2021–2024.