Secretarul de Stat Vladimir Cuc a participat la Reuniunea miniștrilor afacerilor externe din cadrul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP)

10 iunie 2022, Salonic – Secretarul de Stat Vladimir Cuc a participat la Reuniunea miniștrilor afacerilor externe ai statelor participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), organizată de Republica Elenă care deține de Președinția-în-exercițiu a organizației.

Iun 10, 2022 - 19:27
Urmărește-ne peGoogle news
Secretarul de Stat Vladimir Cuc a participat la Reuniunea miniștrilor afacerilor externe din cadrul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP)
Foto: MFA

O atenție deosebită a fost acordată integrării europene a statelor SEECP, secretarul de stat Vladimir Cuc subliniind că prin depunerea cererii de aderare la UE, Republica Moldova dorește să transpună aspirațiile europene ale țării noastre în practică. Diplomatul moldovean a exprimat speranță că și procesele de aderare a țărilor din Balcanii Occidentali, în deosebi a Macedoniei de Nord și Albaniei, vor fi impulsionate.

„Este important ca spiritul de la Salonic, orașul unde țărilor Balcanice le-a fost recunoscută perspectiva europeană, să fie resimțit și la Bruxelles” – a menționat Vladimir Cuc.

Participanții la reuniunea ministerială au discutat despre impactul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei asupra stabilității regionale și economiilor statelor participante la SEECP, fiind reiterată solidaritatea cu poporul ucrainean. În context, oficialul moldovean a informat despre măsurile de sprijin întreprinse de țara noastră pentru refugiații ucraineni.

Secretarul de stat Vladimir Cuc a accentuat necesitatea consolidării cooperării regionale și sporirii sinergiei dintre SEECP și Consiliul Cooperării Regionale (CCR). Totodată, a fost subliniată importanța implementării Strategiei Europei de Sud-Est 2030 (SEE2030) care demonstrează interesul sporit din partea participanților din cadrul SEECP.

Diplomatul moldovean a adus mulțumiri Republicii Elene în cadrul SEECP pentru exercitarea reușită a mandatului său de Președinte în exercițiu. De asemenea, a fost confirmat sprijinul ferm al Republicii Moldova pentru realizarea programului Președinției Muntenegrului care va prelua oficial mandatul din date de 1 iulie 2022.