Parlamentul găzduiește o expoziție de artă plastică modernă cu genericul ”Universul femeii”

Chișinău, 17 iunie 2022 – Parlamentul Republici Moldova găzduiește, în aceste zile, o expoziție de tablouri cu genericul ” Universul femeii”. Expoziția este inaugurată în contextul lansării Platformei Femeilor Deputate din Parlamentul legislaturii a XI-a.

Iun 18, 2022 - 01:09
Urmărește-ne peGoogle news
Parlamentul găzduiește o expoziție de artă plastică modernă cu genericul ”Universul femeii”
Foto: Parlamentul Republicii Moldova

Cele 9 lucrări de artă modernă exprimă, în limbaj plastic, viziunea asupra complexității lumii interioare a femeii, a conceptului de viață, speranță, maternitate, contemplare, doliu și altele.

Colecția de picturi este semnată de artista plastică Elvira Cemortan-Voloșin, care face parte din generația artiștilor plastici aparținând mișcărilor de artă modernă și contemporană. A absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău și practică pictura de șevalet, tapiserie, batik și ilustrație de carte. Artista este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova și România și are inaugurate peste 30 de  expoziții personale.

Parlamentul găzduiește sistematic expoziții tematice, susținând eforturile de promovare a artei și a artiștilor plastici.