Președinta Maia Sandu a participat la deschiderea Festivalului de muzică clasică în aer liber „DescOperă”
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat vineri seara la deschiderea Festivalului de muzică clasică în aer liber „DescOperă”.
„Mi-am încheiat această zi atât de încărcată emoțional pe acorduri de muzică, printre stâncile de la Butuceni, acolo unde a început cea de-a cincea ediție a Festivalului de muzică clasică în aer liber „DescOperă”. I-am admirat pe talentații soliști ai Operei Naționale. M-am bucurat că le-am putut revedea pe sopranele Valentina Nafornița și Natalia Tanasiiciuc, dar și pe baritonul Andrei Jilihovschi, care au revenit acasă special pentru „DescOperă”, a spus doamna Maia Sandu.
Șefa statului le-a mulțumit tuturor celor care au inițiat acest festival, devenit simbol al începutului de vară în Moldova și un element indispensabil al circuitului nostru cultural și turistic. „Le mulțumesc artiștilor și organizatorilor care în fiecare vară, an de an, aduc muzica clasică la Butuceni. Vă îndemn pe toți să veniți la „DescOperă” - mai sunt doua seri de festival - și să descoperim, împreună, frumusețea țării noastre și oamenii noștri talentați”, a spus Președinta Maia Sandu după încheierea concertului, la care a asistat alături de un numeros public.