Măsurile pe care le întreprinde Ministerul pentru a asigura protecția refugiaților din Ucraina

La propunerea Națiunilor Unite, începând cu anul 2001, an de an, pe 20 iunie, este marcată Ziua mondială a refugiatului. Tematica din acest an se referă la dreptul oricărei persoane de a solicita și beneficia de protecție, oricând are nevoie de aceasta, și de oriunde este forțată să se refugieze.

Iun 20, 2022 - 22:14
Urmărește-ne peGoogle news
Măsurile pe care le întreprinde Ministerul pentru a asigura protecția refugiaților din Ucraina
Foto: Ministerul Muncii și Protecției Sociale

Războiul din Ucraina a declanșat cea mai mare criză umanitară la moment, peste 5 milioane de persoane fiind nevoite să-și părăsească țara, dintre care peste 475 mii au intrat în Republica Moldova și circa 75 mii se află în continuare în țara noastră. În acest context, Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) s-a mobilizat prompt în gestionarea fluxului de persoane refugiate din Ucraina, pentru a asigura tuturor protecția necesară.

Astfel, prin Dispoziția CSE nr. 1 din 24 februarie, MMPS a reglementat crearea Centrelor de plasament temporar pentru persoane refugiate (CPTPR), în acest scop fiind elaborat Regulamentul privind organizarea și funcționarea centrelor, normele de personal și cheltuieli, precum și mecanismul de finanțare a centrelor. Ulterior, Agenția Națională Asistență Socială a aprobat crearea a 127 CPTPR, cu o capacitate totală de peste 10 mii locuri, la moment fiind active 83 dintre ele. Până în prezent, în aceste CPTPR au fost cazate peste 60 mii persoane refugiate din Ucraina, acestea beneficiind de alimentație, produse de igienă, servicii medicale de bază.

De asemenea, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a întreprins măsuri pentru protecția  copiilor originari din Ucraina, în special a celor în situație de risc, prin dezvoltarea unui mecanism de colaborare intersectorială. La fel, Ministerul întreprinde măsuri continue în vederea dezvoltării serviciilor sociale prietenoase copilului, unde vor fi plasați temporar copiii refugiați.

Pentru persoanele cu dizabilități, refugiate din Ucraina, Ministerul a asigurat pregătirea etapizată a spațiilor pentru plasament prioritar în cadrul CPTPR. Suplimentar, aceste persoane au putut beneficia de suport din partea Serviciului de asistență telefonică gratuită pentru persoane cu dizabilități – 080010808,  finanțat de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale, care este funcțional 24/24h.

Angajarea în câmpul muncii a persoanelor refugiate este o altă direcție prioritară pentru a asigura integrarea acestora, procedura fiind facilitată prin dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale. Astfel, conform ultimelor date ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), peste 580 de cetățeni din Ucraina au fost angajați în câmpul muncii, dintre care circa 450 femei și 130 bărbați. Cei mai mulți s-au angajat în mun. Chișinău (427), Bălți (21), Ungheni (18),  Cahul (14). ANOFM oferă cetățenilor ucraineni servicii gratuite, cum ar fi: informații privind locurile de muncă vacante; date de contact ale angajatorilor; ghidare și suport la angajare.

Nu în ultimul rând, pe toată durata crizei umanitare, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a asigurat fluxul de bunuri din depozitul de ajutoare umanitare organizat în luna martie a anului curent, către centrele de plasament temporar pentru persoanele refugiate și autorităților publice locale, pentru distribuire în comunități, astfel fiind asigurate persoanele refugiate cu alimente și produse de primă necesitate, inclusiv și copiii refugiați.

Totodată, cu suportul partenerilor externi, persoanele refugiate și familiile de moldoveni care au găzduit refugiați, au primit o indemnizație de 2200 lei lunar pentru refugiați și respectiv câte 3500 lei – ajutor financiar acordat în două runde, familiilor gazdă.

În continuare, persoanele refugiate beneficiază de tot suportul din partea Ministerului Muncii și Protecției Sociale și a autorităților naționale, pentru a depăși cu bine această perioadă dificilă pe care o traversează.