A fost aprobat un proiect de lege care urmărește eliminarea imixtiunii abuzive a instanțelor în activitatea CNPF

Chișinău, 23 iunie 2022 – A fost votat în prima lectură proiectul de lege cu privire la modificarea Legii privind Comisia Națională a Pieței Financiare. Modificările urmăresc facilitarea aplicării Codului Administrativ și eficientizarea activității administrative din cadrul CNPF, ținând cont de specificul domeniului supravegheat. Potrivit autorilor, un grup de deputați ai Fracțiunii parlamentare ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, scopul fundamental al inițiativei este de a elimina imixtiunea abuzivă a instanțelor în activitatea Comisiei Naționale a Pieței Financiare.

Iun 23, 2022 - 17:47
Urmărește-ne peGoogle news
A fost aprobat un proiect de lege care urmărește eliminarea imixtiunii abuzive a instanțelor în activitatea CNPF
Foto: Parlamentul Republicii Moldova

În special, reglementările propuse vizează particularitățile de parcurgere a procedurilor administrative de control. Astfel, este reglementată împuternicirea președintelui CNPF cu posibilitatea de a lua decizii ce țin de procedurile administrative, inclusiv suspendarea, prelungirea, conexarea acestora, dar și atragerea terților în procedură administrativă. Totodată, este prevăzută situația în care deciziile menționate pot fi adoptate de Consiliul de administrație al CNPF.  

Alte modificări vizează aspecte ce țin de suspendarea executării actelor administrative individuale ale CNPF.

Totodată, se propune completarea Legii cu prevederi ce stabilesc atribuțiile CNPF de cooperare și schimb de informații nemijlocit în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului. De asemenea, sunt prevăzute derogări de la dispozițiile de confidențialitate în cadrul schimbului de informații cu autoritățile competente pe plan intern și internațional.

Proiectul de lege va fi supus dezbaterilor în cea de-a doua lectură, finală.