Sub-Comitetul SPS Moldova-Uniunea Europeană s-a întrunit la Chișinău în cadrul celei de-a VIII-a reuniuni

La 1 iulie 2022, în incinta Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și-a desfășurat lucrările cea de-a VIII-a reuniune a Sub-Comitetului pentru Măsurile Sanitare și Fitosanitare (SPS) Moldova – Uniunea Europeană.

Iul 4, 2022 - 10:54
Urmărește-ne peGoogle news
Sub-Comitetul SPS Moldova-Uniunea Europeană s-a întrunit la Chișinău în cadrul celei de-a VIII-a reuniuni
Foto: ANSA

La reuniune au participat reprezentanții Directoratului General pentru Sănătate și Siguranța Alimentelor (DG SANTE) și ai Delegației UE la Chișinău din partea Uniunii Europene, Partea Moldavă fiind reprezentată de ANSA, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Economiei și Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Pe Agenda reuniunii au fost un șir de subiecte ce vizează cooperarea în domeniile sanitar veterinar, fitosanitar și al siguranței alimentelor în conformitate cu angajamentele reciproce din capitolul SPS al Acordului de Asociere între Moldova și UE, în special: progresul solicitărilor Republicii Moldova privind exportul în Uniunea Europeană a produselor de origine animală (carne și ouă de pasăre, produse lactate), precum și a materialui de înmulțire pentru anumite specii de plante, coordonarea certificatelor de export din UE în Moldova și implementarea sistemului TRACES NT, implementarea obiectivelor Strategiei UE “De la Fermă la Furculiță” și alte subiecte de interes reciproc.

Directorul General Radu MUSTEAȚA a salutat prezența fizică la reuniune a experților DG SANTE urmare a doi ani de întruniri în format on-line, exprimând gratitudine pentru o conlucrare eficientă în cadrul Sub-Comitetului pe diverse domenii de cooperare. A fost de asemenea exprimată recunoștința Părții Moldave pentru asistența tehnică acordată prin diverse programe și instrumente ale UE, precum și pentru răspunsul prompt al Părții Europene la solicitările înaintate, în special, ca urmare a efectelor tulburătoare ale conflictului din regiune și a impactului acestuia asupra mediului privat din Republica Moldova.

Partea Europeană, la rândul său, a salutat cooperarea și activitatea eficientă în cadrul Sub-Comitetului, fiind mult appreciate, în special, reacțiile immediate și progresele Părții Moldave la abordarea recomandărilor echipelor de audit ale Comisiei Europene desfășurate on-line și în format fizic, în perioada 2021-2022.

În final, Părțile au convenit să urmeze în continuare implementarea angajamentelor legislative și procedurale în vederea atingerii obiectivelor prestabilite de comun în domeniile SPS.

Amintim că Sub-Comitetul pentru Măsurile Sanitare și Fitosanitare (SPS) se întrunește cel puțin o dată în an pentru a aborda subiecte de cooperare în domeniul Măsurilor Sanitare și Fitosanitare din Acordul de Asociere.