Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți va primi echipament modern de lumină și sunet. Natalia Gavrilița: „Perioada care urmează va fi una a investițiilor și modernizării”

Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din municipiul Bălți va primi din partea Guvernului un grant în valoare de un milion de lei pentru procurarea echipamentului modern de lumini și sunet. Asemenea investiții vor fi realizate pentru prima dată în ultimii 15 ani. Despre noua achiziție și acțiunile ce urmează a fi întreprinse de Executiv pentru susținerea domeniului cultural, prim-ministra Natalia Gavrilița a vorbit în cadrul vizitei efectuate la teatrul bălțean.

Iul 7, 2022 - 11:44
Urmărește-ne peGoogle news
Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți va primi echipament modern de lumină și sunet. Natalia Gavrilița: „Perioada care urmează va fi una a investițiilor și modernizării”
Foto: Guvernul Republicii Moldova

Șefa Executivului a menționat că perioada următoare va fi una a investițiilor și modernizării, iar autoritățile vor identifica în continuare noi resurse pentru a oferi instituțiilor culturale cât mai multe posibilități de dezvoltare. 

„Sunt sigură că teatrul are un mare viitor, pentru că oferă ceea ce ne lipsește din ce în ce mai mult - conexiunea umană, contactul direct și emoția vie. Societățile au trecut prin zeci de forme de organizare a statului, ideologii politice, modele economice, dar în ultimii, cel puțin, 2500 de ani anume teatrul a fost mereu prezent în spațiul public cu emoție, cu umor, cu dramă, cu lecții de viață. Aveți un rol enorm în educarea, înălțarea și alinarea orășenilor, mulți dintre care vin la teatru după răspunsuri”, a spus Natalia Gavrilița.

La rândul său, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a declarat că, și de acum încolo, teatrele din țara noastră vor fi susținute. „Am insistat și voi insista în continuare ca actorii și regizorii să primească tot suportul necesar pentru a monta spectacole noi, pentru a cumpăra echipamente, recuzită. De asemenea, sunt sigur că putem ajuta teatrele, inclusiv prin lansarea proiectelor prin care promovăm cultura în rândul tinerilor. Vreau să ajungem la acel nivel când teatrul din Bălți să fie apreciat și asaltat nu doar de spectatorii din nordul țării, dar să devină o atracție chiar și pentru turiști. Orașul Bălți e mult mai aproape de Iași, decât de Chișinău. De ce n-am avea și spectatori de peste Prut?”, a menționat ministrul Culturii.

Întregul Cabinet de miniștri a făcut un tur de familiarizare cu edificiul teatrului, după care au vizionat premiera spectacolului „Enigma Teatrului” - un documentar despre generația de aur a Teatrului Național din municipiul Bălți.