O delegație din cinci deputați se află într-o vizită de studiu în SUA

Chișinău, 20 iulie 2022 – În perioada 19-29 iulie 2022, deputații Petru Frunze, Marina Morozova, Artur Mija, Ana Calinici și Adrian Baluțel se află într-o vizită de studiu în Statele Unite ale Americii, în orașele Washington, D.C. și Raleigh (NC).

Urmărește-ne peGoogle news
O delegație din cinci deputați se află într-o vizită de studiu în SUA
Foto: Parlamentul Republicii Moldova

Vizita face parte din Programul de schimb academic și profesional Open World, finanțat și organizat de Congresul SUA, în colaborare cu Consiliul American pentru Educaţie Internaţională din Republica Moldova.

Scopul Programului este promovarea înțelegerii reciproce și cooperării între Statele Unite ale Americii și Republica Moldova, prin schimbul de experiență profesională pe diverse domenii de interes și interacțiunea cu liderii politici americani.

Cheltuielile de deplasare ce țin de taxa de viză, zborurile internaționale, asigurare, cazare, transportul în SUA, precum și hrana pe durata aflării pe teritoriul SUA sunt asigurate de către organizatorii Programului.