Activitatea sectorului antifraudă din cadrul Serviciului Vamal în domeniul contracarării fenomenului de transportare ilegală a mijloacelor financiare

De la începutul anului până în prezent, funcționarii vamali au înregistrat 27 abateri de la normele legale privind introducerea, expedierea şi scoaterea în/din Republica Moldova a numerarului în valută străină.

Urmărește-ne peGoogle news
Activitatea sectorului antifraudă din cadrul Serviciului Vamal în domeniul contracarării fenomenului de transportare ilegală a mijloacelor financiare
Foto: Serviciul Vamal al Republicii Moldova

Astfel, în cele 27 de cazuri, de către Serviciul Vamal, au fost reținute și ridicate mijloace bănești în sumă de 791 731 dolari SUA, 470 777 Euro, 37 330 Lire sterline și 30 200 Grivne ucrainene. 

În 8 cazuri din cele 27 menționate supra, făptașii vor fi supuse răspunderii penale pentru comiterea infracțiunii de contrabandă, iar pe marginea celorlalte 19 cazuri, au fost pornite cauze contravenționale, respectiv, persoanele implicate au fost atrase la răspundere contravențională. 

Este de menționat că, atât în cadrul cauzelor penale cât și în cadrul cauzelor contravenționale mijloacele bănești au fost ridicate și sunt pasibile confiscării.   

Serviciul Vamal al Republicii Moldova face apel repetat către persoanele fizice rezidente şi nerezidente despre obligația declarării valorilor valutare introduse în/scoase din Republica Moldova conform legislației în vigoare.