Aur pentru Republica Moldova la Campionatul Mondial de Judo (Tineret) 2022

Judoka Mihail Latîșev a devenit în premieră campion mondial la Judo. Sportivul și-a adjudecat medalia de aur la Campionatul Mondial de Judo (Tineret) 2022, care s-a desfășurat în orașul Guayaquil din Ecuador.

Aug 15, 2022 - 13:34
Urmărește-ne peGoogle news
Aur pentru Republica Moldova la Campionatul Mondial de Judo (Tineret) 2022
Foto: MEC

Sportivul de 19 ani a obținut 5 victorii în categoria de greutate 81 kg, luptând cu Marcel Demeter (Ungaria), Sunatullo Loigov (Tadjikistan), Bright Maddaloni (Italia), Aurelia Bonferro (Elveția) și Aranud Aregba (Franța).

Republica Moldova a fost reprezentată la Campionatul Mondial de Judo (Tineret) 2022 de membrii Lotului Național de Judo (Tineret): Mihail Latîșev, Radu Izvoreanu, Andrian Veste, Oxana Diacenco fiind asistați de Antrenorul Emerit al Republicii Moldova la Judo Victor Gorobeț. În cadrul competiției Radu Izvoreanu (66 kg) a ocupat locul 5, iar Andrian Veste a învins prima luptă cu sportivul din Kazakhstan, dar a cedat sportivului din Italia.

Precizăm că participarea la această competiție a fost posibilă cu sprijinul financiar al Ministerului Educației și Cercetării, iar sportivii vor beneficia de premii bănești oferite de către Minister în cadrul Galei Sportului, organizată tradițional la sfârșitul anului.

Ministerul Educației și Cercetării adresează sincere felicitări sportivilor și antrenorilor, urându-le performanțe înalte în continuare.