19 august – Ziua Mondială pentru Asistență Umanitară

Anual, pe 19 august, este marcată Ziua Mondială pentru Asistență Umanitară și sunt comemorați lucrătorii umanitari, decedați sau răniți în timpul muncii lor. Această zi are o semnificație dublă: pe de o parte, de a evidenția eforturile celor care îşi riscă dezinteresat viaţa şi sănătatea pentru a-şi ajuta semenii aflaţi în situaţii extreme, iar pe de altă parte, de a atrage atenţia asupra faptului că milioane de oameni au nevoie de asistenţă umanitară.

Aug 19, 2022 - 13:39
Urmărește-ne peGoogle news
19 august – Ziua Mondială pentru Asistență Umanitară

În acest an, Organizația Națiunilor Unite (ONU) marchează Ziua Mondială pentru Asistență Umanitară sub mottoul „It Takes a Village” („Este nevoie de un sat”), inspirat din proverbul african „Este nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil”, care accentuează faptul că pentru ajutorarea celor aflaţi în nevoie, este necesară mobilizarea colectivă și solidarizarea cât mai multor persoane și entități.

De valabilitatea acestui lucru ne-a convins și criza refugiaților ucraineni, în a cărei gestionare un rol esențial l-a avut intervenția promptă a Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS).

Astfel, de la 24 februarie și până în prezent, fluxul de refugiați care au traversat Ucraina pentru a ajunge în țările vecine a dus la creșterea fulminantă a nevoilor umanitare. Circa 6,5 milioane de ucraineni, în mare parte femei și copii, au părăsit țara. Peste 520 de mii de refugiați au tranzitat Republica Moldova, iar mai mult de 76 de mii se află pe teritoriul țării noastre.

În acest context, chiar din prima zi a declanșării crizei, MMPS a reglementat crearea centrelor de plasament temporar pentru persoane refugiate (CPTPR), iar, ulterior, Agenția Națională Asistență Socială a aprobat instituirea a 127 de centre, cu o capacitate totală de peste 10 mii locuri. Actualmente sunt active 74 dintre ele și găzduiesc peste 3100 de refugiați ucraineni.

În cadrul acestora, persoanele refugiate beneficiază de adăpost, hrană și alte produse de primă necesitate, precum și de asistență medicală, psihologică și juridică. Copiii au parte de o gama variată de activități (lecții de desen, studierea limbilor, studii online, cercuri distractive ș.a.), dezvoltate în parteneriat cu mai multe ONG-uri. 

Accentul a fost pus și pe ajutorarea persoanelor cu dizabilități refugiate din Ucraina, în acest sens, ministerul asigurând spații pentru plasamentul prioritar al acestora în CPTPR. Suplimentar, această categorie de persoane beneficiază de suport din partea Serviciului non-stop de asistență telefonică gratuită pentru persoane cu dizabilități – 080010808, finanțat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

O altă prioritate a fost încadrarea în câmpul muncii a persoanelor refugiate. Conform datelor Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM), până în prezent, circa 720 de persoane s-au angajat la serviciu, iar peste 400 de cetățeni ucraineni s-au înregistrat la evidență în subdiviziunilor teritoriale din subordinea ANOFM, pentru a primi suport la angajare.

Pe toată durata crizei umanitare, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a asigurat fluxul de bunuri din depozitul de ajutoare umanitare către centrele de plasament temporar pentru persoanele refugiate și autoritățile publice locale, astfel refugiații ucraineni și copiii lor fiind asigurați cu alimente și produse de primă necesitate.

Așadar, promovarea unui ajutor umanitar bazat pe principiile respectării dreptului umanitar internațional rămâne elementul central pe care se focalizează autoritățile publice din Republica Moldova.

Unitatea de Implementare a activităților Ministerului Muncii și Protecției Sociale în gestionarea crizei refugiaților militează pentru supraviețuirea, bunăstarea și demnitatea persoanelor afectate de crize, pentru siguranța și securitatea atât a lucrătorilor umanitari, cât și a miilor de voluntari implicați în gestionarea crizei refugiaților.

Reamintim că Ziua Mondială pentru Asistență Umanitară a fost instituită de Adunarea Generală ONU în decembrie 2008, pentru a marca evenimentul tragic din 19 august 2003, când în urma unui atac cu bombă asupra hotelului „Canal” din Bagdad, Irak, au fost omorâți 22 de lucrători din domeniul ajutorului umanitar, inclusiv Reprezentantul Special al Secretarului General al ONU pentru Irak, Sergio Vieira de Mello, iar peste 100 de asistenți umanitari au fost răniți.