Comisia pentru decernarea Premiului Național a desemnat câștigătorii ediției 2022

Comisia pentru decernarea Premiului Național, prezidată de prim-ministra Natalia Gavrilița, s-a convocat în ședință de lucru pentru a desemna câștigătorii din acest an. În total, au fost examinate 38 de dosare ale candidaților din diverse domenii: muzică, cinematografie, publicistică, sport, medicină, științe, istorie ș.a.

Sep 13, 2022 - 16:25
Urmărește-ne peGoogle news
Comisia pentru decernarea Premiului Național a desemnat câștigătorii ediției 2022
Foto: Guvernul Republicii Moldova

 Premianții au fost selectați prin vot secret de către membrii comisiei, iar numele acestora va fi anunțat în cadrul următoarei ședințe a Cabinetului de miniștri. 

„Este absolut firesc ca Guvernul să contribuie la educarea spiritului de mândrie și patriotism prin onorarea personalităților marcante ale Republicii Moldova. Or, trecem printr-o perioadă dificilă și avem nevoie nu doar de apreciere verbală, dar și de susținere practică și financiară a domeniilor relevante”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița.

În fiecare an, Guvernul oferă până la 10 Premii Naționale pentru realizări remarcabile care au contribuit la dezvoltarea științei, tehnologiilor, culturii, artei și sportului. Și în acest an, câștigătorii Premiului Național vor primi diploma Guvernului și o recompensă financiară semnificativă.