Funcţionarii vamali, instruiți în domeniul de comunicare cu refugiaţii

În perioada 12-16 septembrie curent, 12 funcţionari de la nivel central şi teritorial au participat la Trainingul interactiv „Formare de formatori în domeniul comunicării cu persoanele vulnerabile în context umanitar, gestionarea stresului şi prevenirea sindromului de ardere profesională (burnout)”, organizat de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), sub auspiciile Centrului de instruire al Serviciului Vamal.

Sep 16, 2022 - 09:37
Urmărește-ne peGoogle news
Funcţionarii vamali, instruiți în domeniul de comunicare cu refugiaţii
Foto: Serviciul Vamal al Republicii Moldova

Obiectivul activităţii de instruire a fost consolidarea cunoştinţelor, abilităţilor şi competenţelor participanţilor în abordarea provocărilor care survin în gestionarea frontierei în situaţii de criză şi urgenţă, îmbunătăţirea interacţiunii cu persoanele vulnerabile şi însuşirea strategiilor de prevenire a sindromului burnout şi reducere a impactului stresului, precum şi dezvoltarea abilităţilor formatorilor de moderare a sesiunilor de formare privind managementul crizei şi comunicarea cu refugiaţii, destinate ofiţerilor vamali de prima linie.

Agenda evenimentului interactiv a inclus subiecte precum: modalități de optimizare a comunicării cu persoanele vulnerabile, incluziunea persoanelor cu dizabilităţi, gestionarea situaţiilor cu potenţial conflictual, valenţele comportamentului asertiv, stresul ocupaţional, tulburări asociate traumei şi factorilor de stres, managementul stresului în incidentele critice, caracteristicile sindromului burnout, aspecte practice privind organizarea şi desfășurarea sesiunilor de training.

Urmare a acestui training, în septembrie curent, funcţionarii vizaţi vor susţine sesiuni de instruire aferente subiectelor abordate, la nivel teritorial, adresate colegilor de prima linie.

Consolidarea gradului de informare şi pregătire psihologică a efectivului vamal în scopul eficientizării procesului de interacţiune cu persoanele vulnerabile şi gestionare a potenţialelor situaţii de criză la frontieră constituie un imperativ organizaţional în contextul regional actual.