Aur și bronz pentru Republica Moldova la lupte

Sportivele din Republica Moldova înregistrează rezultate remarcabile la Campionatul Mondial de Lupte, ce se desfășoară în perioada 10-18 septembrie 2022, la Belgrad.

Sep 16, 2022 - 16:39
Urmărește-ne peGoogle news
Aur și bronz pentru Republica Moldova la lupte
Foto: Ministerul Educației și Cercetării

Luptătoarea Anastasia Nichita a cucerit, în premieră, aurul mondial la categoria de 59 kg, după ce a reușit să le învingă pe sportivele Laurence Beauregard (Canada), Qi Zhang (China), Sakura Motoki (Japonia), obținând în finală o victorie categorică în fața sportivei din Norvegia Grace Jacob Bullen.

Irina Rîngaci a cucerit medalia de bronz la categoria de 68 kg, învingând-o în finala mică pe Feng Zhou, reprezentanta Chinei.

De asemenea, Mariana Draguțan a obținut locul 5 la categoria de 55 kg.

În urma acestor rezultate, lotul național de lupte feminine a ocupat locul 7 în clasamentul pe națiuni al probei din cele 43 de țări participante la Campionatul Mondial.

La această competiție internațională Republica Moldova a fost reprezentată de Lotul Național de lupte feminine, format din Anastasia Nichita, Irina Rîngaci, Mariana Draguțan, Iulia Leorda și de antrenorii acestora Tudor Cîrlan, Anatol Guidea și Andrei Chiperi.

Participarea la această competiție a fost posibilă cu sprijinul financiar al Ministerului Educației și Cercetării, iar sportivele și antrenorii vor beneficia de premii bănești oferite de către Minister în cadrul Galei Sportului, organizată tradițional la sfârșitul anului.

Ministerul Educației și Cercetării adresează felicitări sportivelor și antrenorilor, urându-le mult succes în viitor.