Comisia parlamentară de specialitate a luat act de raportul de activitate al Fondului de Garantare a Depozitelor

Chișinău, 21 septembrie 2022 – Comisia economie, buget și finanțe a luat act de raportul de activitate pentru anul 2021 al Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDSB).

Sep 21, 2022 - 14:28
Urmărește-ne peGoogle news
Comisia parlamentară de specialitate a luat act de raportul de activitate al Fondului de Garantare a Depozitelor
Foto: Parlamentul Republicii Moldova

Potrivit raportului, din momentul constituirii Fondului și până la finele anului trecut au fost acumulate mijloacele financiare destinate garantării depozitelor în suma totală de 856,1 milioane de lei. Totodată, au fost plătite depozitele garantate în urma retragerii licenței de activitate a unor bănci în suma totală de 50,2 milioane de lei. Astfel, resursele Fondului destinate garantării depozitelor la sfârșitul anului de raportare au constituit 805,9 milioane de lei, având o pondere de 4,55% în totalul depozitelor garantate înregistrate în sistemul bancar. 

Pe parcursul anului 2021, FGDSB a realizat investiții pe termen scurt (până la un an) în valoare totală de 317.675,6 mii lei cu randamentul mediu anual de 4,37%. În conformitate cu Legea privind redresarea şi rezoluţia băncilor, Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar poate investi resursele financiare disponibile în active cu grad scăzut de risc. 

De remarcat că toate cele 11 bănci licențiate de Banca Națională a Moldovei participă la garantarea depozitelor persoanelor fizice și juridice. La înființarea sistemului de garantare a depozitelor în Republica Moldova mărimea plafonului de garantare a fost de 4.500 lei, de la începutul anului 2020 acest nivel alcătuiește 50.000 lei.