A fost aprobat Planul de activitate al Grupului de lucru parlamentar privind Găgăuzia pentru anul 2022

Chișinău, 24 mai 2022 – Grupul de lucru pentru asigurarea, în cadrul normelor constituționale, a funcționalității unității teritoriale autonome Găgăuzia și a prevederilor legislative ale Republicii Moldova în raport cu statutul special al UTA Găgăuzia și-a stabilit prioritățile pentru anul curent.

Mai 24, 2022 - 17:19
Urmărește-ne peGoogle news
A fost aprobat Planul de activitate al Grupului de lucru parlamentar privind Găgăuzia pentru anul 2022
Foto: Parlamentul Republicii Moldova

La Parlament, a avut loc, astăzi, ședința Grupului de lucru, în cadrul căreia a fost examinat raportul de activitate al Grupului în 2021 și aprobat planul de activitate pentru anul 2022. Membrii grupului au decis asigurarea continuității activității și a procesului de dialog.

Planul conține acțiuni în domeniul legislativ și al clarificării competențelor autorităților UTA Găgăuzia în raport cu cele naționale.

Sunt prevăzute măsuri de armonizare a legislației regionale și naționale în domeniul educațional, sprijin la elaborarea, implementarea și promovarea politicilor lingvistice.

De asemenea, planul include obiectivul elaborării Studiului privind descentralizarea serviciilor publice în Republica Moldova și Studiului comparativ privind descentralizarea servicii publice în statele Uniunii Europene.

Printre prioritățile ce urmează este, de asemenea, modificarea unui șir întreg de acte normative.

Sunt planificate acțiuni și măsuri de sporire a vizibilității și de îmbunătățire a comunicării privind activitatea Grupului de lucru.

Vladimir Bolea, copreședintele Grupului de lucru din partea Parlamentului Republicii Moldova, a exprimat determinarea pentru conlucrare continuă activă în formatul grupului încât parlamentarii să poată livra beneficii reale cetățenilor Republicii Moldova.

Serghei Cimpoieș, copreședintele Grupului de lucru din partea Adunării Populare a Găgăuziei, a accentuat importanța dialogului constructiv, bazat pe înțelegere și încredere, punând în centru respectul pentru oameni și lege.

Grupul de lucru pentru asigurarea, în cadrul normelor constituționale, a funcționalității Unității teritoriale autonome Găgăuzia şi a prevederilor legislative ale Republicii Moldova în raport cu statutul special al UTA Găgăuzia, a fost creat la 20 noiembrie 2015. Scopul activității Grupului este de a îmbunătăți funcționarea Autonomiei găgăuze în cadrul constituțional al Republicii Moldova, având la bază Legea privind statutul special al Găgăuziei din anul 1994.

Procesul de dialog și ședințele grupului de lucru sunt facilitate de CMI - Fundația pentru pace Martti Ahtisaari în cadrul proiectului ”Susținerea dialogului instituționalizat și sustenabil privind Autonomia Găgăuzia”, finanțat de Suedia. CMI este o organizație finlandeză, fondată în anul 2000 de laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Martti Ahtisaari. Eforturile organizației sunt îndreptate spre prevenirea și soluționarea conflictelor prin dialog și mediere.