A murit Carlos Marin, unul dintre cei patru membri ai formației Il Divo
Carlos Marin, cântăreţ spaniol, de origine germană, membru al grupului Il Divo, a murit la vârsta de 53 de ani, potrivit unui comunicat publicat pe contul oficial de Facebook al trupei.
„Cu sufletul greu vă anunţăm că prietenul şi partenerul nostru Carlos Marín a murit. Prietenii, rudele şi fanii îi vor simţi lipsa. Nu va mai exista o altă voce şi un spirit ca ale lui Carlos”.
Carlos Marin era internat la terapie intensivă într-un spital din Manchester, intubat şi în comă indusă, potrivit TVE.
În urma îmbolnăvirii lui Carlos Marin, concertele trupei, programate pentru iarna aceasta au fost mutate în vara anului viitor.
Reprezentanții formației nu au dat detalii despre boala artistului.
Cvartetul liric Il Divo a fost fondat de Simon Cowell, producătorul care a înfiinţat şi One Direction.
Marín, care a fost actor în diverse musicaluri, a devenit parte din proiect în 2003, alături de Urs Bühler, Sébastien Izambard şi David Miller.
Au lansat până în prezent nouă albume de studio, de la omonimul „Il Divo” (2004) până la cel mai recent, „For Once In My Life: A celebration of Motown” (2021), care au fost vândute în aproximativ 40 de milioane de copii în întreaga lume.
Solo, Marín a lansat anul trecut discul „Portrait”, pe care a înregistrat şi o versiune a „Bohemian Rhapsody” a trupei Queen.